Marius Budăi, o nouă promisiune onorată. Ministrul Muncii, trei variante pentru recalcularea pensiilor!

Marius Budăi a anunțat marți că în aceste momente pe masa Ministerului Muncii se află trei variante pentru recalcularea tuturor pensiilor, nu doar a celor speciale.

Marius Budăi, anunț de ultimă oră despre posibile tăieri de pensii. Ministrul Muncii îi liniștește pe români și dă asigurări că după recalcularea pensiilor nimeni nu va pierde bani.

Așa cum s-a stabilit în programul de guvernare, plecăm de la analiza legii 127 și acele trei variante le vom pune pe masa coaliției pentru decizie și așteptăm decizia coaliției, pentru că trebuie să continuăm apoi cu o formulă și cu un studiu de impact mai amănunțit cu Banca Mondială.

Ulterior, vreau să demarez discuțiile cu sindicatele, cu partenerii sociali și cu asociațiile de pensionari, pentru că așa mi se pare normal. Nu cred că ceea ce s-a întâmplat la scrierea PNRR trebuie să se mai repete”, a declarat Marius Budăi, la Antena 3 CNN.

Ministrul Muncii a subliniat faptul că la baza celor trei propuneri de recalculare a pensiilor stă principiul echităţii.

„Este primul principiu de la care am plecat, pentru că este și normal să fie așa, la contribuții relativ egale să avem să avem pensii egale și, atunci, acesta este principiul de bază.

De asta și în această perioadă noi continuăm preluarea datelor în format electronic, separarea datelor din perioadă contributivă cu perioade de asimilate, sporurile cu caracter permanent, separate de sporurile care nu au avut caracter permanent, sporuri care au fost luate în calcul la momentul intrării la pensii, sporuri care nu au fost luate în calcul.

În aceste trei variante propunerea principală este rezolvarea inechităților și în urma recalculării să nu scadă absolut nicio pensie și, bineînțeles, că vor fi și majorări de pensii atunci când coaliția o va decide (…).

Așa cum știți, trebuia să am o lege terminată până la 31 martie, este aceasta în lucru. Nu se ține neapărat la aceste termene, cât se ține la a avea o lege discutată cu toți cei interesați.

În primul rând, să nu se mai repete greșeala de la scrierea PNRR. Eu nu voi face așa ceva”, a mai spus ministrul.

Mai mult, Marius Budăi a subliniat faptul că în urma recalculării pensiilor, niciun român nu va pierde bani.

„E exclus să fie așa ceva cât eu voi avea funcție de ministru”, a conchis ministrul Muncii.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.