Cătălin Drulă pune tunurile pe PNL: Liberalii au uitat de democraţie şi vor să se agaţe de putere când propun comasarea alegerilor locale şi parlamentare!
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, acuză PNL că „a uitat de democraţie” şi vrea „să se agaţe de putere” când propune comasarea alegerilor locale şi parlamentare.
„Peneliştii, adică ospătarii PSD, aşa cum s-au autonumit în şedinţa de miercuri seară, sunt disperaţi. Au venit cu o propunere ridicolă, din nou: să comaseze alegerile locale cu cele parlamentare. Asta arată disperarea lor de a se agăţa de putere. Ei ştiu foarte bine: este şi neconstituţional – există decizii pronunţate pe această temă – şi anormal să votăm în acelaşi timp pentru primării, consilii locale şi judeţene, dar şi pentru parlamentari. Şase buletine de vot ar fi o nebunie”, declară Cătălin Drulă, conform unui comunicat al USR.
El precizează că Uniunea Salvaţi România este pregătită de alegeri oricum se vor desfăşura ele în 2024.
„Noi le spunem atât: suntem pregătiţi de alegeri. Pentru că România s-a săturat şi pentru că ei trebuie să plece de la guvernare. Prin astfel de propuneri nu fac decât să arate, din nou, că nu le pasă de democraţie, le pasă doar de conturile lor, doar de şpăgile din duty free-uri, doar de BMW-uri aranjate la licitaţii. Au ajuns mai rău decât credea oricine vreodată, aşa cum şi-au spus singuri, îi servesc la masă pe cei de la PSD şi de România au uitat”, susţine Cătălin Drulă.