Maria Grapini, intervenție fermă în PE, pe tema modificărilor la Codul Vamal. Comisarul Paolo Gentiloni îi răspunde eurodeputatului PUSL!
Vicepreședinta Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorului, europarlamentarul Maria Grapini, a avut o intervenție tranșantă, în PE, pe un subiect stringent, și anume, modificările Codului Vamal. Prezent la dezbateri, comisarul pentru afaceri economice și financiare, fiscalitate și vamă, Paolo Gentiloni, a răspuns întrebărilor eurodeputatului Grapini.
Potrivit Mariei Grapini, Uniunea Vamală este foarte importantă cel puțin din două puncte de vedere, și anume, al unui comerț echitabil și a protecției consumatorilor vizavi de mărfurile neconforme ce pot intra în piața internă, dar și al fraudei generate de intrarea prin vămi a unor produse fie contrafăcute, fie în cantitate neevaluată.
„Suntem vulnerabili și problema este că Uniunea Vamală nu va putea funcționa dacă cele 9.000 de puncte vamale nu vor fi dotate uniform și nu vor lucra după aceleași proceduri. Eu am fost, în mandatul trecut, raportor pe Programul Vamă și, sincer, nu am simțit nicio îmbunătățire după aplicarea acelui Regulament. Din păcate, continuă să intre în piața internă nu numai din țările terțe… de exemplu, din Olanda, au intrat în țara mea, România, carne expirată și produse expirate. Nu vă gândiți că ar trebui, cumva, și în interiorul pieței interne, să existe sancțiuni mai drastice între statele membre care își exportă așa-zise deșeuri? Cum au intrat, așa cum am spus eu în exemplul anterior, din România în Olanda?”, a punctat europarlamentarul PUSL.
De asemenea, Maria Grapini a menționat că, în contextul în care, la nivel european, avem 90.000 de lucrători vamali, este foarte importantă armonizarea drepturilor acestora pentru că ei fac aceeași muncă, au aceeași responsabilitate, dar drepturile, începând cu cele salariale, sunt total diferite și, ca atare, pot fi neglijențe în punctele în care operatorii vamali sunt tratați diferit.
“Nu în ultimul rând, ați spus că vor fi cerințe noi pentru intrarea în UE. Cum verificăm însă dacă aceste cerințe se îndeplinesc? Pentru că, de exemplu, acum, la granița dintre Ucraina și România, avem o mare problemă. Nu avem scanere și, ca atare, nu se scanează nimic în privința produselor care intră în România. Nu știm ce intră pe acolo. Ajungem la același punct discutat anterior, și anume, cum să facem ca, odată cu implementarea Uniunii Vamale, să avem și dotările necesare și aceleași proceduri de control?”, a conchis europarlamentarul umanist.
La rândul său, comisarul pentru afaceri economice și financiare, fiscalitate și vamă, Paolo Gentiloni, a precizat că este nevoie de o foarte bună coordonare a eforturilor statelor membre, dar și de armonizarea practicilor.
“Știm că parte din comerțul ilicit și din amenințările cu care ne confruntăm în ceea ce privește siguranța legată de droguri trece prin porturile cele mai avansate din punct de vedere tehnologic. Știm, de asemenea, că 50% din acest tip de produse intră pe mare, 30% intră pe calea aerului și 20% prin transportul rutier sau feroviar. Transportul pe calea aerului este cel mai ușor de controlat!”, a precizat Paolo Gentiloni.
Totodată, comisarul pentru afaceri economice și financiare, fiscalitate și vamă, a avertizat că, din păcate, este nevoie, în primul rând, de o capacitate de evaluare a principalelor riscuri în condițiile în care nu o să putem niciodată să scanăm toate produsele în mod precis.
“De aceea, insistăm pe nevoia ca, pe viitor, să avem un management al datelor”, a conchis Paolo Gentiloni.