A murit fostul premier italian, Silvio Berlusconi!
Fostul premier italian Silvio Berlusconi a murit, luni, la 86 de ani.
Silvio Berlusconi a murit, luni, la 86 de ani, la spitalul San Raffaele, din Milano.
Săptămâna trecută, Silvio Berlusconi fusese transportat la un spital din Milano. Anterior, fusese internat într-o altă unitate medicală, după șase săptămâni de tratament pentru o infecție pulmonară legată de leucemia mielomonocitară cronică.
Silvio Berlusconi a fost prim-ministru în 1994-1995, 2001-2006 și 2008-2011 și, deși nu are un rol direct în guvern, partidul său Forza Italia este membru al coaliției de dreapta a premierului Giorgia Meloni.
Cariera sa a fost, de asemenea, marcată de scandaluri și probleme juridice, care în ultimul deceniu au fost mai ales dosare privind faimoasele sale petreceri sexuale „Bunga Bunga”.