Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, mesaj tranșant la Consiliul Național al PUSL: Umanismul pragmatic este soluția pentru România!

Umaniștii s-au reunit vineri, la Palatul Parlamentului, pentru ședința Consiliului Național, acolo unde  Cristian Popescu- Piedone a fost ales președinte executiv al  PUSL. Principalul mesaj al umaniștilor a fost unul adresat întregii Românii și tuturor românilor: renunțați la tăcere. La eveniment au participat peste 600 de invitați, lideri județeni și locali, parlamentari, primari, etc.

 Europarlamentarul Maria Grapini, vicepreședinte PUSL, a avut un discurs fulminant la Consiliul Național.

” Vreau să le mulțumesc celor care au venit din țară. Pentru că noi, cei cu funcții vremelnice, nu am exista, dacă nu ați fi dumneavoastră, sunteți cei care munciți, sunteți aleșii noștri să reprezentați PUSL ASTĂZI. Ce putem să facem în VIITOR? Eu împlinesc anul acesta 20 d eani de când sunt în partidul umanist, le mulțumesc tuturor colegilor, fondatorului doctrinei umaniste, care a fost singurul, care m-a convis să intru în politică. Pe niciun lider nu l-am crezut. Nu a fost credibil… și de ce???… pentru că, mi-a pus în față  CARTEA VALORILOR și în acea carte, sunt principiile după care, eu m-am condus în viață și pe care, trebuie  să le urmăm.

Scara corectă a valorilor: Omul potrivit la Locul potrivit, Credință, Familie, Omul în mijlocul nostru.

Vreau să mulțumesc și Diasporei și  sunt liderul grupului pentru ea.

Dragi colegi, FAPTE nu VORBE!

Noi trebuie să dăm un proiect credibil DIASPOREI  PENTRU CA ROMÂNII, SĂ VINĂ  ÎNAPOI, ACASĂ!

Să nu mai spună așa cum îi spunea dl ministru  unui român la intrarea în țară: Doamne, de ce te-ai intors???? !!!… ci să-i spună :  DOAMNE, CE BINE CĂ AI VENIT ÎNAPOI!!!!!

Și noi, umaniștii ne propunem acest program pentru Diaspora. Împreună cu ei, pentru că știu bine, De ce au nevoie ca să se întoarcă” a precizat în discursul său europarlamentarul Maria Grapini.

Maria Grapini a reiterat în intervenția sa, că la ultimele întâlniri pe care le-a avut atât la Parlamentul European, în delegațiile  în care a fost prezentă, la evenimentele care au avut loc în USA, la ONU, în delegațiile externe, aceasta a reprezentat cu mîndrie România și a vorbit despre tradițiile și obiceurile noastre, milenare, care sunt elemente unice, de indentificare ca nație, pe tot acest mapamondul.

”Vreau să vă spun că sunt mândră, că sunt româncă și că reprezint PUSL în Parlamentul European, sunt vicepreședinta Comisiei pentru Piață Internă, și am pledat și am avut din 2014, foarte multe proiecte de buget credibile, pentru creșterea finanțărilor, pentru IMM-uri și acum unul, foarte drag mie, pentru finanțarea meșteșugarilor. Doamne Ajută, îl vom vota la Strasbourg, proiectul pilot, pentru că, esența noastră, a umaniștilor, este să PĂSTRĂM TRADIȚIILE  și acești meșteșugari nu sunt ajutați, nu pot să-și valorifice produsele.

Cum putem noi,  în lume,  să fim identificați,  decât cu simbolurile noastre  de la DRAPEL până la COSTUMUL POPULAR.

Tot ca vicepreședinte pentru Piața Internă,  dar ca umanist, nu mi-a lipsit niciodată Insigna României și insigna umaniștilor.

Faptul că am reprezentat  Parlamentul European la Departamentul de Comerț de la Washington, a fost pentru mine, ca româncă, o MÂNDRIE, dar nu pentru mine, ci pentru dumneavoastră, care reprezentăm umaniștii, acolo.  Faptul că m-am dus la ONU,  pe dumneavoastră v-am avut în spate, dvs îmi dați  PUTERE,  dvs îmi dați  ENERGIE. Prin mesaje, prin faptul că vă gândiți că, da, avem acolo un om care pledează pentru ROMÂNIA. Și mai vreu să vă spun ceva. Niociodată nu am auzit mai mult vorbindu-se despre UMANISM, UMANITATE și de nevoia de a pune CETĂȚEANUL – omul în activitățile noastre, ca în ultimul an. Cred în primul rând, că ne trebuie SOLIDATITATE, PATRIOTISM ADEVĂRAT, să putem să putem să dăm românilor ceea  ce au nevoie: JUSTIȚIE DREAPTĂ!. Păi, când îl vezi pe Piedone, te gîndești la un MARTIR.  Cum să condamni pe cineva, pentru vina altcuiva???” a completat europarlamentarul umanist.

FAPTE, NU VORBE…. cu acest slogan, umaniștii s-au remarcat de-a lungul anilor în diferite acțiuni și tot sub acesta, ei vor purcede în următoarea etapă care urmează, bătălia politică și viitoarea campanie care, iată, bate la ușă. Ambițiile acestora sunt mari, iar mesajul europarlamentarului Maria Grapini către colegii săi din teritoriu, este de a interacționa mereu cu oamenii și să răspundă la cerințele lor. Iar dânsa reprezintă pentru aleșii locali, pentru parlamentari și alte categorii sociale, OMUL care le dă informația de la sursă, i-a indemnat pe toți să realizeze proiecte, pentru că, țara dispune de fonduri europene importante, care pot aduce bunăstare și un trai decent românilor.

”Spunea primarul de la Băicoi, că trebuie să ajungem la guvernare, nu pentru noi, să fim câțiva acolo, ci pentru a putea să ne punem aceste idei  extraordinare în practică,  iar inițiativele parlamentare ale deputaților noștri și toate propunerile care vin din țară, să le putem transforma,  în acte legislative.

De noi, depinde acest lucru. Și eu sunt foarte optimistă. Mesajul meu despre fonduri europene: să știți că România are de trei ori mai multe fonduri europene  în 2021-2027,  aproape 100 de miliarde euro, nu există niciun domeniu care să nu fie cuprins, începând  de la Sănătate, Agricultură, Apicultură, IMM-uri, Start-Up-uri pentru tineri,  sunt proiecte speciale, etc.

Dar, ceea ce trebuie să facem noi și sugerez ,apelați, pentru că sunt omul,  care vă poate da informația direct. Scrieți și veți primi răspunsul. Trebuie să fim între oameni, să le răspundem oamenilor. Trebuie să aplicăm sloganul nostru: FAPTE, NU VORBE!

Dacă te sună cineva, du-te și vezi!. Dacă o persoană vă contactează, trebuie să mergeți să vorbiți cu ea.

ESTE REȚETA CARE NE POATE DUCE LA ÎNȚELEGEREA,  CĂ A VENIT VREMEA UMANISMULUI ÎN ROMÂNIA!!!!

Eu vreau să vă mulțumesc și să vă întoarceți acasă și să spuneți tututor : PUSL trebuie în 2024  să fie grup parlamentar, la Senat și Camera Deputaților, să fie în în P.E, dacă doriți, dar să AJUNGEM SĂ DECIDEM PENTRU OAMENI O SOARTĂ MAI BUNĂ, LA NOI ACASĂ”, a conchis europarlamentarul Maria Grapini.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.