Simona Halep își continuă declinul în clasamentul WTA
În așteptarea unui verdict după audierea în cazul de dopaj, Simona Halep continuă să cadă în clasamentul WTA.
Clasamentul WTA s-a actualizat luni, la o zi distanță după încheierea turneului de la Wimbledon 2023, iar veştile nu sunt bune pentru Simona Halep. Irina Begu și Sorana Cîrstea sunt vecine de clasament, în timp ce Ana Bogdan reprezintă ultima jucătoare din România în Top 50 WTA. Simona Halep a coborât din nou în ierarhie.
Irina Begu se menține prima rachetă a României după al treilea turneu de Grand Slam al anului. Sportiva din România se află pe locul 31 în clasamentul WTA, cu 1382 de puncte. Irina este „vecină” de clasament cu Sorana Cîrstea. Jucătoarea din Târgoviște a urcat cinci poziții în ierarhie, până pe locul 32 WTA, cu 1316 puncte.
Următoarea româncă în clasament, ultima în Top 50 WTA, este Ana Bogdan. Sportiva din Sinaia, eliminată dramatic în turul al treilea la Wimbledon 2023, a urcat 8 poziții în clasament, până pe locul 49, cu 1072 de puncte. Ana se află în apropierea celei mai bune clasări din carieră, locul 46.
În așteptarea unui verdict după audierea în cazul de dopaj, Simona Halep continuă să cadă în clasamentul WTA. Dubla campioană de Grand Slam a ajuns până pe locul 55, după ce a mai coborât o poziție, cu 1.000 de puncte. La finalul lunii iunie, „Simo” a fost audiată la Tribunalul Independent „Sport Resolutions”.