Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, vești bune pentru seniorii României: Pensiile din sistemul public și drepturile persoanelor cu dizabilități vor fi plătite mai devreme în luna august!

Pensiile din sistemul public și drepturile persoanelor cu dizabilități vor fi plătite mai devreme în luna august. Pensiile prin mandat poștal vor fi plătite între 1 – 11 august, iar alimentarea conturilor bancare pentru cei care primesc pensiile pe card se va face în zilele de 9 și 10 august.

Seniorii au primit vești bune în această lună. Pensiile ajung mai devreme.  Data la care ajunge pensia la seniori diferă în funcție de modul în care vor aceștia să o primească: pe card sau prin poștaș. De asemenea, data mai este schimbată și din cauza sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului, care are loc pe data de 15 august. Ministrul Muncii, anunţ despre pensiile din luna august, este vorba de o modificare din cauza minivacanţei.

„Având în vedere zilele libere din perioada 12 -15 august acordate pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, am decis ca plata pensiilor și a indemnizațiilor pentru persoanele cu dizabilități să fie devansată în această lună.

Astfel, achitarea acestor drepturi se va face în avans după cum urmează:

Pensiile prin mandat poștal vor fi plătite între 1 – 11 august, iar alimentarea conturilor bancare pentru cei care primesc pensiile pe card se va face în zilele de 9 și 10 august.

Drepturile persoanelor cu dizabilități vor fi plătite în 11 august, cu 4 zile mai repede față de termenul stabilit.

Alte beneficii, precum alocația de stat pentru copii și indemnizația pentru creșterea copilului, se plătesc în perioada 8-10 august”, a scris Simona Bucura-Oprescu pe Facebook.

Cei care au optat ca sa primesc pensia în cont, vor primii banii până pe data de 13 august, având în vedere zilele libere de care se bucur românii cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului.

Zilele de 14 și 15 august sunt libere pentru români. Guvernul a decis să facă punte pentru această sărbătoare, mai ales că ziua de 15 august este zi liberă legală indiferent dacă românii lucrează la stat sau la privat.

„Guvernul a decis ca ziua de 14 august 2023 să fie zi liberă pentru salariații din sectorul public. Guvernul a stabilit, printr-o hotărâre, ca ziua de 14 august 2023 să fie zi liberă pentru salariații din instituțiile și autoritățile publice, având în vedere că acestea se situează între zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, conform Codului Muncii, și zile de repaus săptămânal. Decizia de a stabili zilele libere la începutul anului, pentru personalul din sistemul bugetar, a fost luată potrivit Codului Muncii, astfel încât angajatorii și angajații să își poată stabili și previziona zilele libere pentru întregul an”, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.