Gică Hagi caută investitori care să cumpere acțiuni la Farul Constanța!
Gică Hagi şi-ar dori ca rolul său din administraţia clubului să scadă în viitor, pentru a se axa doar pe rolul de antrenor. „Regele”, acţionar majoritar al clubului, vrea să găsească investitorii care să cumpere câte 10% dintre acţiunile clubului.
În acest moment, Gică Hagi deţine 89,90% din acţiuni, Ciprian Marica are 10%, iar Zoltan Iaşko, doar 0,10%. „Regele” este pregătit să vândă bucăţi din acţiunile pe care le deţine.
„Eu am partea mea din acţionariat, eu deţin acţiuni, dar nu e echipa mea, e echipa Dobrogei. Eu antrenez… Un lucru nu-mi place, că eu sunt şi acţionar, şi manager tehnic, lucru care nu-mi convine, punct! Nu doresc să se meargă pe termen lung cu lucrul ăsta. Nu ştiu ce va fi, dar ceva în viitorul apropiat trebuie să se întâmple. E meseria mea, fac fotbal de când m-am născut şi mă identific cu meseria mea, dar nu mă identific cu partea cealaltă. Că s-a întâmplat şi s-a ajuns la acest lucru, da, dar e clar că pe viitor acolo trebuie să schimbăm lucrurile, în viitorul apropiat. Vreau doar să fiu antrenor, manager, să-mi fac meseria mea şi să conduc echipa. Cu 10%, dar nu mai vreau, nu mi-a plăcut niciodată partea de preşedinte, vicepreşedinte, să comande, partea administrativă. Nu mi-a plăcut niciodată! Mi-a plăcut partea tehnică, acolo vreau să rămân şi asta voi face pe viitor. Îmi văd de drumul meu pe partea tehnică”, a declarat Gică Hagi pentru Fanatik.
„S-ar putea să aveţi surprize plăcute, suntem în discuţii cu anumite companii, cu anumiţi parteneri, care vor să cumpere acţiuni şi să vină lângă echipă. Dorim să găsim 10 parteneri, suntem doi deja, mai vrem opt pentru a ne îndeplini visul de a avea zece acţionari, care să ţină echipa. Un pilon poate fi chiar primăria, am avut discuţii să cumpere acţiuni la Farul”, spunea acum ceva timp Ciprian Marica.