Ziua Limbii Române, celebrată în cadrul celui mai amplu exercițiu colectiv urban
Bucureștenii sunt invitați, sâmbătă, 2 septembrie, de la ora 18:00, Rondul de pe Șoseaua Kiseleff, să celebreze Ziua Limbii Române în cadrul unui eveniment neconvenţional, organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Turism, Învățământ a Municipiului București, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, Biblioteca Metropolitană a Capitalei și Muzeul Național al Literaturii Române, inclus în programul proiectului outdoor „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană”.
Evenimentul din 2 septembrie își propune să aducă în prim-plan frumuseţea limbii române prin intermediul uneia dintre cele mai cunoscute şi practicate activităţi educative – dictarea. Cu ocazia Zilei Limbii Române, băncile de şcoală se mută în zona Rondului Kiseleff pentru a fi ocupate, într-un număr cât mai mare, de toți cei care iubesc limba română, interesați să ia parte la cel mai amplu şi inedit exerciţiu de dictare, în care „profesorul de limba şi literatura română” este un autor român contemporan îndrăgit.
Astfel, participanții care vor ocupa locurile în băncile amplasate pe Șoseaua Kiseleff din centrul Capitalei vor avea oportunitatea să aștearnă pe hârtie texte literare recitate de scriitoarea Doina Ruști. Distinsă cu Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România și Premiul „Ion Creangă”, al Academiei Române, prozatoarea cu peste 40 de titluri traduse în peste 15 limbi, Doina Ruşti, va reda un text literar scris special pentru acest eveniment.
„Am scris o povestire special pentru această întâlnire, ceva scurt, o întâmplare plasată în miraculosul timp al amiezilor bucureștene, și mi-ar plăcea s-o citim împreună ca apoi s-o păstrați, între alte file, ca pe o dovadă a deliciilor de la începutul toamnei, ca pe o scrisoare de dragoste.” (Doina Ruști)
Conceput ca o modalitate de sensibilizare şi promovare a limbii române printr-un exerciţiu colectiv urban, evenimentul „Ziua Limbii Române” propune astfel o călătorie în universul cuvintelor, în care participanții vor avea ocazia nu doar de a-și testa abilitățile lingvistice, ci și de a fi recompensați cu textul dictat și semnat de autoarea Doina Ruști.
Publicul de toate vârstele este invitat să participe gratuit la evenimentul „Ziua Limbii Române”, sâmbătă, 2 septembrie, de la ora 18:00, la Rondul Kiseleff. Pentru a avea garanția locurilor rezervate, persoanele interesate se pot înscrie prin completarea formularului https://forms.gle/3adENQgSyndHMa169, disponibil, de asemenea, și pe: www.arcub.ro, www.bibmet.ro și www.mnlr.ro.
Despre Ziua Limbii Române:
Ziua Limbii Române este celebrată la nivel național la 31 august, începând din anul 2013, când a fost promulgată legea ce instituie această sărbătoare. Programele şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, dedicate acestei zile subliniază importanța limbii române nu doar ca mijloc de comunicare, ci și ca depozitar al istoriei, culturii și identității naționale.
Eveniment organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Municipiului București, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, Biblioteca Metropolitană București și Muzeul Național al Literaturii Române.