Siguranța elevilor, o prioritate pentru Nicușor Dan. Primarul general a anunțat refacerea marcajele rutiere din zonele unde se află școli, grădinițe și licee!
Primarul general, Nicușor Dan, a precizat că pentru siguranța elevilor care au început, luni, școala echipele Administrației Străzilor au refăcut marcajele rutiere din zonele unde se află școli, grădinițe și licee.
Potrivit lui Nicușor Dan, s-au amplasat peste 400 de indicatoare rutiere, s-au montat limitatoare de viteză și s-au vopsit trecerile de pietoni.
În plus, a mai spus primarul general, echipajele Poliției Locale București se află, luni, 11 septembrie, alături de polițiștii Brigăzii Rutiere în cele mai aglomerate intersecții din Capitală, pentru fluidizarea traficului.
De asemenea, Nicușor Dan a mai spus că, de luni, în contextul începerii anului școlar, liniile de tramvai 1, 7, 10, 19 și autobuzul 610 vor reveni pe traseele de bază. Totodată, traseul liniei 12 va fi modificat, cu trecere prin Piața Eroii Revoluției.