Teatrul Național București începe noua stagiune din 17 septembrie
După o stagiune-record, care a numărat nu mai puțin de 18 premiere, Teatrul Național „I.L.Caragiale” deschide din 17 septembrie noua stagiune, cu proiecte susținute de regizori a căror prezență a fost îndelung așteptată de trupa TNB.
Tompa Gabor a început repetițiile cu piesa „Tango” de Slawomir Mrozek (secondat de Andrei Both, decoruri și Angela Balogh-Călin, costume), cu o echipă strălucită de actori din care fac parte Rodica Negrea, Emilia Popescu, George Ivașcu, Mihai Constantin, Emilian Oprea, Cătălina Mihai, Maruca Băiașu, Matei Constantin. Premiera estimată la jumătatea lunii octombrie.
Silviu Purcărete revine la TNB după unsprezece ani, împreună cu echipa sa fidelă de colaboratori (Dragoș Buhagiar – scenografie, Vasile Șirli – muzică), pentru a pune în scenă, în premieră absolută, piesa „Gertrude” a lui Radu F. Alexandru, „una dintre cele mai îndrăznețe replici date marelui Will în literatura dramatică universală” (cf. Răzvan Voncu). Regizorul a optat pentru o distribuție compusă exclusiv din actori-bărbați (Claudiu Bleonț, Mircea Rusu, Marius Manole, Alexandru Potocean, Marius Bodochi, Paul Chiribuță și Lari Giorgescu), premiera – programată pentru sfârșit de octombrie – fiind, probabil, una dintre cele mai așteptate ale acestei stagiuni.
Sunt în lucru, de asemenea, două importante titluri din marea dramaturgie universală care anunță, la rândul lor, promisiunea unor spectacole de succes. Regizorul Gelu Colceag a început repetițiile la „Opera de trei parale” de Bertolt Brecht (scenografia Liliana Cenean și Ștefan Caragiu, coregrafia și mișcarea scenică Roxana Colceag), un musical de notorietate care va pune în valoare nu doar calitățile actoricești, ci și aptitudinile vocale și fizice ale unei redutabile trupe de actori, acompaniați de o orchestră live: Marius Manole (în rolul lui Mackie Șiș), Mircea Rusu (Dl. Peachum) și, în ordinea distribuției, Silviu Biriș, Tania Popa, Aylin Cadîr/Teodora Calagiu, Medeea Marinescu, Emilia Popescu/Raluca Aprodu, Rareș Florin Stoica, Ovidiu Cuncea, Alexandru Georgescu, Mihai Verbițchi, Orodel Olaru, Silviu Mircescu, Mihai Munteniță, Daniel Hara.
În luna noiembrie, la Sala Atelier, va avea loc premiera spectacolului „Nora” de Henrik Ibsen în regia lui Chris Simion-Mercurian, cu Irina Movilă în rolul titular, alături de Ioan Andrei Ionescu, Șerban Pavlu, Tania Popa și Conrad Mericoffer. Scenografia va fi semnată de Maria Miu iar coregrafia de Ioana Marchidan. Spectacolul va fi realizat în parteneriat: Asociația „Grivița 53” – Teatrul Național I.L.Caragiale.
Câteva dintre spectacolele ieșite la rampă la sfârșitul stagiunii precedente, vor fi relansate în primele zile ale noii stagiuni: fantezia comică burlescă „Secretul familiei Posket” de Arthur Wing Pinero, regizată de Dan Tudor la Sala „Ion Caramitru”, va avea premiera oficială pe 1 octombrie, iar tulburătorul spectacol-mărturisire al Oanei Pellea (care semnează dramatizarea și regia) „Evadarea tăcută”, „bazat pe textul și experiența unui fenomen uman cu numele de Lena Constante” va putea fi împărtășit cu actrița în spațiul Sălii Atelier începând cu 28 septembrie.
Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București a fost invitat și în acest an la Reuniunea Teatrelor Naționale Românești de la Chișinău (ediția a VIII-a, care se va desfășura sub genericul „Atât de aproape”), unde va prezenta, în zilele de 22 şi 23 septembrie, două noi spectacole de referință din repertoriul curent al TNB : „Creatorul de teatru” de Thomas Bernhard, regia Alexandru Dabija și „Bolta Cerească” de Lucy Kirkwood, regizat de Gelu Colceag.
Centrul de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava” al TNB va continua organizarea atelierelor de lucru cu personalități ale lumii teatrale. Astfel, în perioada 15 septembrie – 15 octombrie 2023 va avea loc un workshop de regie de teatru condus de regizorul Silviu Purcărete, a cărui temă va consta într-un studiu/atelier pe scena II, actul I din piesa „Richard al III-lea” de William Shakespeare. Workshopul se adresează regizorilor profesioniști (studii de regie de teatru, licență sau master absolvite). Continuă, de asemenea, cu o nouă etapă, atelierul de teatru documentar, coordonat de regizorul David Schwartz, cu tema Practicile dezvoltării personale. Atelierul, care a debutat în martie cu etapa de cercetare, este structurat pe o perioadă de un an, urmând să se finalizeze cu un spectacol în primăvara lui 2024, pe baza unui scenariu elaborat de către cunoscutul regizor.
Se redeschide și sezonul de expoziții găzduite în foaierele TNB, cu prezentarea, în premieră, a schițelor de costume și decor ale lui Vasile Velisaratu (1895-1978), fost pictor și scenograf al Teatrului Național bucureștean, un necesar demers de restituire datorat nepoatei artistului, graficiana Liana Axinte și moștenitorilor.
Programul reprezentațiilor spectacolelor TNB se găsește pe site-ul teatrului, www.tnb.ro
Biletele pot fi procurate atât online, cât şi de la Casa de bilete, recent redeschisă.
Venind în întâmpinarea solicitărilor primite din partea spectatorilor, Teatrul Național a unificat ora de începere a reprezentațiilor, programate de acum înainte (cu rare excepții) de la ora 19.00.