Noi măsuri de sprijin pentru fermieri începând cu anul 2024!

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pregătește o serie de măsuri de sprijin și subvenții pentru fermierii români, de anul viitor. Unele dintre ele vor fi introduse pentru prima dată, altele reprezintă doar modificări aduse schemelor de sprijin deja folosite.

Fermierii vor putea beneficia de un sprijin total de aproximativ 460 euro/hectar, din 2024. Secretarul de stat MADR, Adrian Pintea, anunță modificări importante pentru fermieri. Vor beneficia de ajutoare naționale tranzitorii în sectoarele bovin, ovin și caprin .

”Acel sprijin cuplat pentru porumbul siloz a fost foarte bine primit, pentru că știm că silozul de porumb este un furaj esențial pentru creșterea bovinelor.

De asemenea, modificările pe care urmează să le facem pentru ANT 8 – bovine de carne și ANT 9 – ovine și caprine, pe care vrem să le acordăm, începând cu 2024, pentru juninci care să fie înscrise în registrul genealogic, în controlul oficial al producției, pentru a crește performanțe; la fel pentru ovine și caprine, pentru tineretul acestor specii, înscris în registre și COP, pentru a crește performanța”, a precizat Adrian Pintea, citat de agro-tv.ro.

Totodată, MADR pregătește și un program de creditare pentru fermieri, cu dobânda subvenționată de stat.

”Urmează în scurt timp să apară și Creditul Agricol, dar n-am vrut să facem ca în anii anteriori, să scoatem o legislație și pe urmă să mergem la Comisia Europeană pentru aprobare. Noi am luat-o invers, iar săptămânile trecute am avut două deplasări la Bruxelles, unde am vorbit cu reprezentanții Comisiei Europene și ne-am pus de acord, astfel încât știm exact ce avem de făcut ca să-i dăm drumul cât mai repede. Creditul Agricol va apărea cu o dobândă subvenționată de stat, împreună cu fonduri de garantare, astfel încât să le oferim capital de lucru pentru a-și dezvolta afacerile și să-i ajutăm pe cei care sunt în dificultate în momentul de față”, a mai precizat Adrian Pintea pentru AGRO TV.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.