Premierul Ciolacu, decis să câștige războiul împotriva evaziunii fiscale: „Avem cea mai mare evaziune. Și șmecheria asta trebuie să aibă o măsură!”
Premierul Ciolacu insistă cu lupta împotriva evaziunii fiscale, chiar dacă partenerul său de Coaliţie, Nicolae Ciucă, a anunţat electoral că vrea revizuirea măsurilor legate de cash. Marcel Ciolacu a vorbit, luni, despre legea cash-ului, proiect care a provocat controverse în spațiul public.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, în ședința Consiliului Național Politic al PSD că la nivel guvernamental va începe o luptă împotriva evaziunii fiscale.
”Avem cea mai mare evaziune. Și șmecheria asta trebuie să aibă o măsură. Treaba noastră trebuie să fie țara și echitatea”, a spus Marcel Ciolacu.
Nu este prima dată când premierul are exprimări contondente la adresa evazioniștilor. Conform surselor politice, în cadrul Guvernului se discută despre o politică care să vizeze atât firmele evazioniste, cât și ”bombardierii” cu averi uriașe afișate, dar fără justificare pentru veniturile lor.
Premierul Marcel Ciolacu dezvăluie că propunerea privind plafonarea plăților în numerar a venit de la ANAF, prin vocea ministrului Boloș. Ciolacu nu susține renunțarea la plafon, așa cum a cerut Nicolae Ciucă, referindu-se la nevoia combaterii evaziunii fiscale.
„Nu e vorba de renunțare, este vorba să nu fie lumea afectată. Nu știu dacă modificarea plafoanelor este cea mai bună soluție. Este o problemă la micii întreprinzători și acolo cu plățile cash să nu se facă cozi interminabile la bancă. Cred că nimeni nu își dorește acest lucru, de asta vreau să stau de vorbă și cu IMM-urile.
Aceste măsuri au fost propuse de o echipă tehnică de la ANAF. Mi s-ar fi părut jenant ca eu, prim-ministru, să ies și să critic propunerile unor experți de la ANAF. Mai mult, ministrul de finanțe a venit, cum e și normal – avem cea mai mare evaziune din Europa, dar nu vrem să luăm nicio măsură, ministrul a venit și a spus că echipa tehnică de la ANAF a venit cu aceste propuneri. În acel moment în coaliție nu am văzut nicio voce. Trebuie să ne hotărâm ce vrem să facem cu România, în ce direcție… Dacă vreți ca nimeni să nu ia nicio măsură, să vorbim în continuare de cea mai mare evaziune din Europa… prioritatea mea este combaterea evaziunii fiscale”, a declarat Ciolacu.