Deputatul Marius Budăi, mesaj tranșant: Principiile de la care a plecat proiectul de lege privind pensiile, şi anume echitate şi solidaritate şi respectarea muncii, sunt pe deplin respectate!

Deputatul PSD Marius Budăi a declarat, luni, în plen, că principiile de la care a plecat proiectul de lege privind pensiile sunt echitate, solidaritate şi respectarea muncii.

„Principiile de la care a plecat această lege, şi anume echitate şi solidaritate şi respectarea muncii, sunt pe deplin respectate”, a spus fostul ministru al Muncii, la dezbaterea proiectului elaborat de Guvern.

El a adăugat că acest act normativ a fost dezbătut timp de patru ani şi jumătate.

„Colegii de la USR, în 2021, când aţi fost la Guvern, zero lei la pensii şi acum le plângeţi de milă (pensionarilor – n.r.), vă legaţi cu lanţuri de legile speciale. Noi nu am avut ce să eliminăm că le-a eliminat colegul dumneavoastră, Stelian Ion. Singura chestiune care este importantă este dezbaterea. Şi e fals să spui că nu a fost dezbatere. Această lege vine din esenţa Legii 127, o lege dezbătută timp de doi ani şi ceva. Eu, personal, le mulţumesc colegilor de la minister cu care am lucrat la această lege şi s-a dezbătut, după ce s-a dezbătut timp de doi ani jumătate, încă doi ani de zile împreună cu Banca Mondială şi Comisia Europeană. Să spui că o lege care s-a dezbătut timp de patru ani jumătate nu s-a dezbătut e puţin forţat”, a menţionat Budăi.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.