Englezii vor să scape de imigranți. Legea din Marea Britanie care îi lovește dur pe români!

Autoritățile din Marea Britanie au anunțat luni o creștere cu o treime a salariului minim necesar în vederea obținerii unei vize de muncă.

Prin această măsură, se estimează înjumătățirea numărului celor care obțin drept de muncă în Marea Britanie, după recordul de aproape 750.000 de migranţi atins în 2022.

Una dintre aceste măsuri este împiedicarea salariaţilor din sectorul sănătăţii de a-şi aduce restul familiei în Regatul Unit.

În celelalte sectoare, salariul minim anual necesar în vederea obţinerii unui loc de muncă în regat urmează să fie cu o treime mai mare decât în prezent.

Acest salariu urmează să crească în primăvară la 38.700 de lire sterline (45.160 euro) – aproape cât salaiul median cu normă întreagă.

Această lege, care a fost criticată atât în Marea Britanie, cât şi de organizaţiile internaţionale, îi împiedică pe migranţii care au sosit ilegal în Marea Britanie să ceară azil în această ţară. De asemenea, guvernul doreşte ca migranţii care au fost reţinuţi să fie deportaţi rapid, fie în ţara de origine, fie într-o ţară terţă, cum ar fi Rwanda, indiferent de locul de unde provin.

Londra a semnat anul trecut un acord cu Rwanda pentru a-i trimite acolo pe imigranţii ilegali, dar încă nu a avut loc nicio expulzare. Un prim zbor programat pentru iunie 2022 a fost anulat după o decizie a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). La sfârşitul lunii iunie, instanţele au declarat proiectul ilegal, dar guvernul a anunţat imediat că va face apel împotriva acestei hotărâri.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.