Programul „Casa Verde Fotovoltaice” se va debloca marți!
Aplicaţia Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică – „Casa Verde Fotovoltaice” se va debloca marţi, la ora 10:00.
Solicitanţii care nu au selectat un instalator până la data suspendării programului, au la dispoziţie 90 zile pentru selectarea unui instalator validat, prin intermediul aplicaţiei puse la dispoziţie de Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).
Potrivit datelor transmise de Ministerului Mediului, aproximativ 25.000 de solicitaţi nu au reuşit să selecteze un instalator până la data suspendării programului erau.
AFM precizează că instalatorii selectaţi au obligaţia efectuării analizei documentelor încărcate de solicitant precum şi aprobarea solicitanţilor eligibili, în condiţiile şi termenele stabilite prin Ghidul de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1063/2023.
În cazul solicitărilor de revenire în statusul „în verificare conformitate şi eligibilitate”, determinate de rezoluţia eronată aplicată de instalatori în aplicaţie, în urma analizei documentelor încărcate de solicitant, se stabileşte un termen de maximum 5 zile calculate de la data de 23 ianuarie 2024, în cadrul căruia instalatorii sunt obligaţi să remedieze aceste situaţii.
Programul „Casa Verde Fotovoltaice” a fost suspendat printr-o decizie a instanţei, în luna septembrie a anului trecut, după ce o societate din Bihor a contestat respingerea sa în prima sesiune de validare a instalatorilor. Reprezentanţii Ministerului Mediului au ajuns la finalul lui 2023 la o înţelegere cu această societate, care şi-a asumat să renunţe la proces, în cazul în care se va organiza o nouă sesiune de validare a instalatorilor.