Deputatul PSD, Dan Cristian Popescu, este convins: Marcel Ciolacu va conduce PSD la victorie, la cele patru runde de alegeri din acest an!

Domnule deputat PSD, Dan Cristian Popescu, a început un an electoral crucial, cu patru rânduri de alegeri: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale. Cum catalogați șansa PSD, în fața acestei avalanșe de scrutine electorale, în contextul în care, să nu uităm, este principalul partid al coaliției de guvernământ?

Anul electoral 2024 este o provocare pentru toate partidele și pentru toți românii, pentru că, în funcție de ce rezultate vor fi în 2024, România va fi condusă în următorii patru-cinci ani într-o direcție sau alta. Noi, la PSD, începem optimiști acest an. Am văzut mai multe sondaje de opinie, făcute de diverse partide și diferite case de sondare, care arată că PSD se află, detașat, pe primul loc. Pentru locul 2, se luptă PNL și AUR. De altfel, și criticii noștri, și cei din opoziție, recunosc că PSD este pe primul loc în toate sondajele de opinie. Depinde însă doar de noi să ne păstrăm și să ne consolidăm acest loc onorant, acordat de români.

Este nevoie de o guvernare de succes, care să crească puterea de cumpărare a românilor, să limiteze puseurile inflaționiste și, bineînțeles, să le facă viața mai bună românilor. Este ceea ce ne preocupă acum, în contextul în care alte partide, din opoziție, nu au decât preocuparea obținerii unui scor bun la viitoarele confruntări electorale. Ele se află, zi de zi, în campanie electorală. PSD este interesat, în primul rând, de o guvernare eficientă și credem că, dacă vom realiza acest lucru, românii ne vor acorda, într-o proporție mare, votul. Dacă nu vom guverna eficient, indiferent de amploarea campaniei electorale și de câte pliante vom distribui, vom avea o mare problemă. Știm acest lucru și, ca atare, preocuparea noastră este să guvernăm eficient.

Marcel Ciolacu a făcut față cu brio funcției de premier și a dovedit că este un om politic redutabil!”

Cum apreciați prestația premierului Ciolacu, în primele șase luni? Vă dă această prestație speranțe în rezultate electorale foarte bune pentru PSD?

Sunt șase luni în care prim-ministrul Ciolacu a dovedit că este un foarte bun politician, deși s-a confruntat cu o perioadă de foc. Nu îmi amintesc, în ultimii 15-20 de ani, un premier care să fi avut în fața sa șase luni atât de dificile, cu provocări atât de numeroase. Să nu uităm faptul că, înainte de a prelua mandatul, a soluționat acea grevă a profesorilor. Așa cum ați văzut, grevele și protestele au continuat, foarte multe categorii sociale ieșind în stradă, și cred că până la alegeri mai toate categoriile de bugetari vor încerca să forțeze, într-o oarecare măsură, mâna premierului, profitându-se de faptul că traversăm un an electoral. Până la urmă, nu este un lucru rău, pentru că știm cu toții că am trecut în ultimii trei-patru ani prin mai multe crize succesive iar viața și puterea de cumpărare a românilor au suferit și este normal să se dorească salarii mai mari și prețuri mai mici. Până acum, Marcel Ciolacu a făcut față cu brio funcției de premier și a dovedit că este un om politic redutabil. Mai mult,  în toate sondajele de opinie, Marcel Ciolacu este pe primul loc cu privire la cota de încredere politică, în opinia românilor, ceea ce ne arată că și românii, nu numai membrii și simpatizanții PSD, apreciază prestația dânsului. Românii, într-un număr foarte mare.

Este clar că premierul Ciolacu poate să fie și mai bun, ca prestație, în lunile următoare, dacă luăm în calcul faptul că primele șase luni au fost de debut. A surprins prin prestația sa toți analiștii care îl priveau cu scepticism, fiind mult peste așteptările unora. Credem că Marcel Ciolacu va conduce PSD la victorie, la cele patru runde de alegeri din acest an!

“PSD va câștiga alegerile pentru români!”

Care sunt, domnule Dan Cristian Popescu, atuurile PSD, pentru a se impune la toate ciclurile de alegeri din acest an?

PSD are șansa ca românii să îi acorde câștig de cauză la toate alegerile din acest an. Dacă noi menținem ritmul unei guvernări eficiente, pragmatice, cu scopul de a îmbunătăți viața românilor, nu avem cum să nu ne impunem la toate alegerile. Și vă asigur că PSD va câștiga alegerile pentru români! Pentru a putea face și mai mult pentru aceștia, în anii care vin!

“Este foarte probabil ca, după 2024, să vedem la Palatul Cotroceni un președinte dat de PSD!”

Credeți, domnule deputat, că PSD are, după 20 de ani, forța politică de a readuce un președinte la Palatul Cotroceni?

După 20 de ani, este foarte posibil și, probabil, vom vedea un președinte dat de PSD la Palatul Cotroceni. Am avut, în ultimii 20 de ani, două variante, cred falimentare, de președinți de dreapta, unul jucător și altul, să mă exprim într-un mod elegant, foarte liniștit! Românii au văzut cele două variante, au rămas, din păcate, dezamăgiți de cele două prestații, deși nu vreau să vorbesc aici despre bunele și relele intenții ale fiecăruia dintre cei doi.

România și românii ar fi meritat din partea președinților, o altfel de prestație, în care să primeze cetățenii și interesul național. Mai ales că suntem într-o perioadă în care România trebuie să se dezvolte, într-o perioadă de convergență cu Uniunea Europeană, într-o perioadă în care noi, ca stat, trebuie să ajungem din urmă țările dezvoltate din Vestul Europei. Iată că, prin efortul guvernului actual, lucrurile se mișcă în direcția dorită de români și cred că, cu un nou președinte de stânga, precum Marcel Ciolacu – cel care, cel mai probabil, va fi candidatul PSD, se vor putea construi mult mai multe lucruri bune pentru România, pentru români.

“Este evident că PNL nu poate face o alianță fără PSD!”

Cum catalogați alianța cu PNL și în ce măsură considerați că această formulă politică este singura viabilă și după 2024?

Din ce vedem și în actualul Parlament, dar și în sondajele de opinie, nu văd o altă formulă de guvernare pentru perioada următoare. Matematic vorbind, nu văd o altă construcție politică ce poate guverna România, decât PSD-PNL. Categoric, PSD și cred că nici PNL nu pot intra într-o formula de guvernare cu AUR sau SOS România.  Cei de la USR s-au dovedit, prin comportament și mesaj politic, a nu fi departe de primele două partide enumerate. Au fost foarte vocali în opoziție dar, când au intrat la guvernare, au eșuat lamentabil și au adus tensiuni și lupte sterile pentru funcții. Atât, nimic mai mult! Nu au adus niciun plus pentru români, nu au pus în practică nicio reformă pentru români. Doar gălăgie, scandaluri și acuzații neprobate! Realitatea politică nu-i plasează departe de modul de acțiune al liderilor AUR și SOS România.

Este evident că PNL nu poate face o alianță fără PSD! Și, cum PSD va câștiga și alegerile europarlamentare, prima variantă de premier va fi data de noi. Dacă PSD nu va obține un scor electoral de cel puțin 50% – și este posibil să nu obțină acest scor electoral, PNL are varianta de a pune bazele unei coaliții cu USR, AUR și SOS România. Vă dați seama ce ar ieși din această guvernare! Românii ar asista la un circ desăvârșit! Să nu mai vorbim de deteriorarea rapidă a imaginii României în lume!

“AUR este un partid care nu va guverna, din fericire, niciodată!”

 Ca prognoze electorale, domnule Dan Cristian Popescu, ce scoruri electorale credeți că vor obține principalele partide politice, la alegerile europarlamentare?

Cred că PSD va câștiga detașat aceste alegeri, cu un scor de peste 30%. Iar cei de la AUR ar putea obține un scor cu 2 în față, pentru că vom asista la aceste alegeri la un vot foarte impersonal, unde nu se va vota persoana, ci partidul! Va fi un vot pe sigla de partid! Rămâne de văzut dacă PNL, care va obține un scor de 20%, va reuși să îi depășească pe cei de la AUR. Va fi o luptă strânsă pentru locul 2. Diferența dintre cele două partide va fi în marja de eroare și este foarte greu să anticipezi un câștigător.

În acest moment, avem o luptă pentru locurile 4 și 5, între Alianța centrată în jurul USR și partidul Dianei Șoșoacă. Este, din punctul meu de vedere, neclar cine va obține locul patru. Cred că ambele vor obține în jur de 10%.

AUR este un partid care nu a guvernat niciodată și care, se pare că nici nu va guverna vreodată și, astfel, are libertatea de a promite orice. Unii oameni, bine intenționați de fapt, își pun speranțele în ce aud, li se pare că o vor duce mai bine. Este, până la urmă, și un vot de blam, pe un fond inerent de dezamăgiri politice, venite, ce-i drept, și din partea PSD și PNL, care nu au livrat chiar tot ce așteptau românii! Deși mulți dintre votanții AUR știu că liderii acestui partid nu pot oferi soluții, preferă să dea un vot de blam clasei politice, un cartonaș galben, dacă pot spune așa, partidelor vechi din politică!

Un interviu realizat de Iulian Badea

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.