Săpunaru, provocat de campioana mondială de la kempo!

Alina Pascu ar vrea să joace o partidă de tenis de picior cu căpitanul Rapidului

Alina Pascu, cea mai bună sportivă de kempo din România, ține cu Rapidul, se antrenează pe imnul echipei alb-vișinii și vrea să joace o partidă de tenis de picior cu veteranul echipei din Giulești.

Alina Pascu, multiplă campioană mondială la kempo este pasionată și de fotbal. Frumoasa sportivă legitimată la Clubul Rapid București și componentă a lotului național de seniori de kempo al României are o melodie specială pe care se antrenează: chiar Imnul Rapidului!

„Este foarte frumos să mă antrenez pe Imnul Rapidului. Imnul Rapidului este cel mai frumos imn și mi-a dat posibilitatea să fac niște mișcări foarte frumoase” – Alina Pascu Boroș, componentă a lotului național kempo al României.

Alinei nu doar că îi place fotbalul dar îl și practică atunci când are timp.

„Mă simt foarte bine când joc fotbal și chiar sunt destul de talentată la tenis de picior” – Alina Pascu Boroș, componentă a lotului național kempo al României.

Mai în glumă, mai în serios, sportiva susținută de Federația Română de Kempo îi face o invitație căpitanului Rapidului, Cristi Săpunaru!

„Poate cu această ocazie îl provoc pe Cristi Săpunaru la un tenis de picior. Ar fi interesant și dacă nu face față, poate să vină cu un coleg și eu vin cu sensei Amatto” – Alina Pascu Boroș, componentă a lotului național kempo al României.

E și antrenoare de fitness

Deși e legitimată la Rapid, până acum, Alina nu a reușit să ajungă la un meci pe stadionul din Giulești, dar își urmărește favoriții din fața televizorului de câte ori are ocazia.

„Sunt fascinată de galerie, au cea mai frumoasă galerie. Chiar sper să ajung și pe stadion” – Alina Pascu Boroș, componentă a lotului național kempo al României.

Pe lângă sportul de performanță pe care îl practică de la vârsta de 4 ani, de mult timp, Alina este și antrenoare de fitness. De anul acesta, luptătoarea se ocupă și de pregătirea fizică a loturilor naționale de seniori de kempo ale României. Ea îi așteaptă la sală și pe jucătorii Rapidului.

„Cu siguranță i-aș ajuta foarte mult cu un program de condiționare fizică și pe această cale îi invit pe toți jucătorii de la Rapid să facă un antrenament cu mine” -Alina Pascu Boroș, componentă a lotului național de seniori de kempo al României.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.