Lloyd Austin, secretarul american al Apărării, din nou spitalizat. Republicanii îi cer demisia!
Lloyd Austin, secretarul american al Apărării, a fost din nou spitalizat, după mai multe internări ținute secrete de autorități. El a fost diagnosticat cu cancer de prostată în urma unei infecții a vezicii cauzată de o operație.
Secretarul american al Apărării Lloyd Austin a fost din nou internat în spital, după cum a anunțat Pentagonul, precizând că situaţia a fost adusă la cunoştinţa Casei Albe.
Demnitarul american a fost diagnosticat cu cancer de prostată şi a fost operat recent. La scurt timp de la intervenție, a fost dus la o unitate militară de la periferia Washingtonului pentru ceea ce pare a fi o problemă cu vezica urinară, după cum a afirmat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării, Pat Ryder.
Lloyd Austin încă îşi păstrează prerogativele, a precizat purtătorul de cuvânt, menționând că acesta își poate continua activitățile politice, în ciuda problemelor de sănătate.
Secretarul Apărării a fost criticat luna trecută pentru că nu a dezvăluit diagnosticul de cancer şi nici nu a vorbit despre spitalizările sale anterioare, din decembrie şi ianuarie. Nici Joe Biden nu a știut despre această situație. Şeful Pentagonului şi-a cerut scuze pentru acest lucru în timpul unui briefing de presă televizat. El urmează să depună mărturie în faţa Congresului pe 29 februarie cu privire la această situaţie incomodă, ce este posibil să îi pună probleme privind funcția deținută.
Incidentul a declanşat un scandal politic, făcându-i pe multi republicați, inclusiv pe fostul președinte Donald Trump, să îi ceară demisia lui Austin. Actualul secretar al Apărării este un general în retragere cu patru stele care a condus forţele din Irak şi este primul secretar al apărării de culoare din America. Joe Biden a declarat că are încredere în Austin, în ciuda a ceea ce preşedintele a confirmat că a fost „o eroare de judecată”.