Profesorii ar putea confisca telefoanele mobile ale elevilor în timpul orelor!

Din nefericire pentru elevii, care în ultima perioadă sunt mai pasionați de telefoanele mobile și de aplicațiile, profesorii vor putea confisca telefoanele mobile și restitui la finalul programului. Este propunerea Consiliului Național al Elevilor.

Statutul elevului, conceput de Consiliul Național al Elevilor propune ca telefoanele mobile să fie confiscate în timpul orelor de curs, a examenelor și a olimpiadelor și concursurilor școlare.

Dacă elevii folosesc telefonul în timpul orei, fără să fie în scop educativ, profesorii pot prelua telefonul și îl restituie la finalizarea orelor de curs din ziua respectivă în mod obligatoriu către părinți/tutori legali ai beneficiarilor primari minori sau elevi.

Propunerile au fost concepute ca urmare a schimbărilor produse de noua Lege a învățământului preuniversitar și au fost înaintate Ministerului Educației, potrivit Edupedu.

Articolul 15 – „(1) Elevilor le este interzis:

g) să utilizeze telefoanele mobile sau orice alt echipament de comunicații electronice în timpul desfășurării orelor de curs, a examenelor și a olimpiadelor și a concursurilor școlare; inclusiv în timpul activităților educaționale care se desfășoară în afara unităților de învățământ, cu excepția utilizării acestora în timpul pauzelor, în scop educativ, cu acordul cadrului didactic sau în spațiile autorizate explicit de regulamentul intern al unității de învățământ.

Nerespectarea prevederilor lit. g) poate duce la preluarea echipamentului de către personalul unității de învățământ în vederea restituirii lui la finalizarea orelor de curs din ziua respectivă în mod obligatoriu către părinți/tutori legali ai beneficiarilor primari minori sau elevi, după caz, conform regulamentului intern al unității de învățământ.

Prevederile lit. g) nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu CES sunt autorizați să le folosească.”

În actualul Statut nu apare prevederea referitoare la confiscarea și restituirea telefonului de către cadrele didactice:

Articolul 15 – „Elevilor le este interzis: g) să utilizeze telefoanele mobile în timpul orelor de curs, al examenelor și al concursurilor; prin excepție de la această prevedere, este permisă utilizarea telefoanelor mobile în timpul orelor de curs, numai cu acordul cadrului didactic, în situația folosirii lor în procesul educativ sau în situații de urgență;”

Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ (ROFUIP) stabilește că este interzisă utilizarea telefonului mobil în timpul orelor:

Articolul 186 – „(2) În timpul orelor de curs, al examenelor și al concursurilor este interzisă utilizarea telefoanelor mobile; prin excepție de la această prevedere, este permisă utilizarea acestora în timpul orelor de curs, numai la solicitarea cadrului didactic, în situația folosirii lor în procesul educativ. În situații de urgență, utilizarea telefonului mobil este permisă cu acordul cadrului didactic.

Pe durata orelor de curs telefoanele mobile se păstrează în locuri special amenajate din sala de clasă, setate astfel încât să nu deranjeze procesul educativ.”

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.