Simona Halep s-ar putea retrage din tenis!

Simona Halep a făcut apel la TAS, în speranţa că îi va fi redusă suspendarea de 4 ani pentru dopaj. Românca speră să revină în acest an în circuit, dar specialişti nu sunt aşa de optimişti.

Specialiştii în tenis vin cu dezvăluiri nefericite pentru Simona Halep după judecarea apelului de la TAS. Presa internaţională spune că verdictul pare că îi va sfârși cariera sportivei noastre. Fostul lider mondial WTA se află în așteptarea răspunsului oficial, care ar putea veni la finalul lunii martie 2024.

Audierile româncei au avut loc în perioada 7-9 februarie la Lausanne. Jucătoarea de tenis speră să obțină o reducere a pedepsei de patru ani. Deși fostul lider mondial WTA spera să obțină o reducere a pedepsei la doi ani, presa internațională spune altceva.

Cei de la tennis365.com sunt sceptici cu privire la un eventual verdict favorabil Simonei Halep din partea judecătorilor TAS. „Halep a fost fermă în apărarea sa și a spus că nu a luat roxadustat intenționat, dar asta s-ar putea să nu fie de ajuns pentru a scăpa de pedeapsă.

Decizia finală în acest caz poate sosi peste câteva luni, cu Simona Halep îndepărtându-se de revenirea pe teren, la cariera ei, cu fiecare zi pe care o petrece pe margine”, notează sursa citată.

Simona Halep va avea parte de o revenire grea pe teren, oricând se va întâmpla. Fără meci în circuitul WTA din august 2022, românca a ieşit din circuitul mondial. Va fi nevoită să participe doar la turnee mici. Prezenţa la competiţiile importante se va face doar pe bază de invitaţie. Invitaţiile se oferă însă în nummăr limitat pe durata unui sezon.

Avocatul Simonei Halep, Howard Jacobs, a declarat, vineri, după încheierea audierilor la TAS în cazul de dopaj al fostului lider WTA, că audierea a fost lungă şi argumentele au fost ascultate, iar acum trebuie să aştepte verdictul, care nu se ştie când va veni.

„Nu am nimic de adăugat. Aţi vorbit cu Simona. Am avut o audiere lungă şi vom aştepta rezultatul. Nu putem spune nimic altceva. Argumentele noastre au fost auzite. Va trebui să aşteptăm decizia. Trebuie să aşteptăm, nu pot să spun nimic altceva. Nu ştiu cât va trebui să aşteptăm verdictul”, a spus Howard Jacobs când a părăsit sediul TAS, potrivit imaginilor sport.ro.

Cele trei zile de audieri la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne în cazul de dopaj Simona Halep s-au încheiat vineri.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.