Ea e campioana europeană care se pregătește să devină procuror!

Ioana Sîngeorzan, medaliată în 2023 cu aur la competiția continentală de tenis de masă rezervată sportivilor Under 19 ani, duce în paralel viața de sportiv, și cea de student. Originară din Bistrița, tânăra face Dreptul și spune că atunci când va termina cariera de sportiv de performanță va profesa ca procuror.

Ioana Sîngeorzan (20 de ani) este reprezentanta noului val în tenisul de masă românesc. Multiplă campioană națională, dar și europeană la juniori, Ioana și-a făcut planuri pe termen lung în ceea ce privește cariera.

Vrea să ajungă la medalia olimpică în tenisul de masă, dar și-a ales si profesia pe care o va urma atunci când va încheia socotelile cu sportul. Iar pentru asta își sacrifică mare parte a timpului liber, pe care-l dedică studiului materiilor pentru Facultatea de Drept.

„Este greu să fii student la Drept și sportiv de mare performanță. Eu am optat să studiez la distanță și îmi permite acest lucru să am un program mai lejer, să mă pot concentra și pe antrenamente. Dacă mă duceam la o facultate cu frecvență normală nu știu dacă aș fi putut să fac față. Știu ce vreau pentru viitor, să continui cu tenisul de masă la cel mai înalt nivel, apoi să devin procuror” – Ioana Sîngeorzan, componentă a lotului național de tenis de masă al României.

Ioana a avut parte până acum în carieră de multe meciuri pe muchie-de cuțit și victorii care i-au adus medalii și trofee la nivel național și european. Cu toate astea, cel mai important triumf spune că este tocmai împotriva unei românce.

„Cea mai frumoasă victorie a mea a fost când am învins-o pe Bernadette Szocs. A fost o surpriză pentru mine, prima si singura dată când am câștigat cu ea…Bernie a fost idolul meu când eram mai mică „ – Ioana Sîngeorzan, componentă a lotului național de tenis de masă al României.

Campioana europeană la tenis de masă nu are superstiții, așa cum au mulți sportivi, însă nu se desparte de un obiect pe care-l are în permanență, fie că este vorba de meciuri, antrenamente, cantonamente sau timp liber.

„Nu pot să joc fără ceas la mână, fie că este vorba de antrenament, fie de meci. De mică port ceas, fără el simt că îmi lipsește ceva „ – Ioana Sîngeorzan, componentă a lotului național de tenis de masă al României.

 2023, an profilic pentru Ioana

 Legitimată la Bistrița, Ioana Sîngeorzan a avut un an 2023 extrem de încărcat din punct de vedere profesional, dar tânăra a reușit performanțe majore. În decurs de doar trei săptămânii a obținut cele mai importante victorii din an: trei titluri balcanice (în Grecia) si un aur continental în Polonia, alături de echipa României U19, la Europenele de la Gliwice.

Foto: frtm/facebook

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.