Marius Budăi pune „punctul pe i”: Vârsta de pensionare nu va crește!
Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a fost invitat în platoul România TV, acolo unde a vorbit despre o problemă îngrijorătoare pentru români, și mai ales pentru vârstnici.
După ce Organizația de Cooperare pentru Dezvoltare Economică a trimis raportul destinat României, în contextul de aderare al țării noastre la OECD, Marius Budăi a avut câteva informații de transmis, legate de vârsta de pensionare.
În raportul OECD se recomandă Guvernului României ca vârsta de pensionare să crească, astfel încât românii să rămână în câmpul muncii și după vârsta de 65 de ani. Astfel că, cei de la OECD recomandă guvernanților țării să găsească măsuri sporite care să crească anii de muncă.
„Personal, am început aceste discuții cu Luca Niculescu, ambasador la Paris, când încă eram ministrul Muncii, atunci nu s-a pus sub nicio formă vorba despre o creștere a vârstei de pensionare. Am citit parte din acest raport, nu se discută despre creșterea vârstei, ci despre a avea grijă să creștem speranța de viață sănătoasă în România, abia după să discutăm după 3035 de creșterea vârstei de pensionare. Noi am și discutat cu OECD despre Legea Pensiilor, asupra faptului că a dispărut pensionarea anticipată, acolo unde e nevoie de stagiu complet de cotizare”, a spus Marius Budăi, în exclusivitate pentru România TV.
„Eu înțeleg din acest raport că, de fapt, se va face o medie ipotetică între speciali, că încă avem o vârstă de pensionare de 45 de ani, și contributivii normali, care lucrează normal, cu aproape 20 de ani mai mult decât specialii, și au cam spus ”Bun, vrei să îi păstrezi pe aceia așa, adică să iasă la pensie mai devreme, la 45-48 de ani, atunci celorlalți trebuie să le creșteți vârsta de pensionare”, a spus Andreea Crețulescu, în emisiunea ”România la raport”.
„Este incorect să pui în balanță. Eu nu am văzut nicio trimitere între a duce o medie între speciali și contributivi. Chiar aș putea să citesc iar raportul, nu există, se face trimitere la faptul că reforma trebuie să se mențină, dar în reforme nu scrie nicăieri nicio prevedere că crește vârsta de pensionare”, a fost răspunsul lui Marius Budăi, fostul ministru al Muncii.
În continuare, prezentatoarea Andreea Crețulescu a explicat, pentru o țară întreagă, faptul că România are anumite responsabilități din punct de vedere economic, ca alte țări, de altfel.
Printre altele, aceasta a susținut ideea ca specialii să iasă la pensie mai târziu, pentru a se crea o balanță, într-un fel sau altul.
„Aveam de făcut o reformă pentru vârsta de pensionare, ca lumea să înțeleagă, în Europa și în România există un anumit buget, ca în toată lumea. Dacă nu ai bani, trebuie să îi ții pe oameni la muncă, dacă te pensionezi la 45 normal că nu sunt bani. Cam ăsta e tabloul”, a spus prezentatoarea Andreea Crețulescu.
„Noi nu trebuie să îi panicăm pe pensionarii noștri că va crește vârsta de pensionare, că nu e cazul”, a mai precizat Marius Budăi, în exclusivitate pentru România TV.
„Le puteți cere specialilor să iasă la pensie mai târziu. Una e să îi scoți la pensie la 48, alta la 60. Lasă-le salariul, pensia speciala, îi scoți la 60 la pensie”, a fost de părere Andreea Crețulescu.
„Noi nu trebuie să îi panicăm pe pensionarii noștri că va crește vârsta de pensionare, că nu e cazul”, a mai precizat Marius Budăi, în exclusivitate pentru România TV.