Treizeci şi două de avioane de război chineze au fost detectate în jurul Taiwanului!

Treizeci şi două de avioane de război chineze au fost detectate în jurul Taiwanului, a doua cea mai mare desfăşurare de la începutul anului, a anunţat joi Ministerul Apărării din Taiwan, informează AFP.

În timpul unei perioade de 24 de ore până joi la ora locală 6.00 (22.00 GMT miercuri), Ministerul Apărării din teritoriu a detectat, de asemenea, cinci nave de război care operează în jurul Taiwanului, a precizat acesta într-un comunicat.

Forţele armate din Taiwan au „monitorizat situaţia şi au folosit avioane (de patrulare), nave de marină şi sisteme de rachete ale unei „terţe părţi ca răspuns la activităţile detectate”.

La sfârşitul lunii ianuarie şi începutul lunii februarie, ministerul a detectat 33 de avioane de luptă chineze în jurul insulei, cel mai mare număr de aparate desfăşurate de la începutul anului.

Desfăşurările au fost observate la scurt timp după alegerile prezidenţiale din 13 ianuarie, câştigate de actualul vicepreşedinte Lai Ching-te, care nu este agreat de Beijing.

Luna trecută, Taiwanul a declarat că 11 nave de război chinezeşti au fost detectate în jurul insulei, cel mai mare număr din acest an, în condiţiile în care o dispută între Taipei şi Beijing din cauza unui incident pe o barcă de pescuit sporeşte tensiunile.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.