Pariul ministrului Mediului, Mircea Fechet: Mai multe mașini electrice în România!

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat miercuri seară că vrea mai multe mașini electrice în România, iar pentru asta statul ar putea să îi sprijine pe români să își achziționeze un astfel de autoturisme în leasing.

Este vorba despre un sprijin suplimentar ce s-ar baza pe susținerea statului pe zona de leasing.

„În ceea ce privește programul Rabla Plus, anul acesta avem un buget record. Este pentru prima oară când punem la bătaie 1.000.000.000 lei pentru achiziționarea mașinilor electrice și plug-in hybrid.

Vom vedea cum merge programul. Bugetul alocat unităților administrativ-teritoriale s-a epuizat cel mai repede în 16 minute. Și instituțiilor publice în același timp.

Merge foarte bine linia de finanțare pentru persoane juridice, adică societățile comerciale care aleg să-și înverzească flota, fie că sunt companii de delivery, de curierat sau alte activități care pretind efectuarea unui număr mare de kilometri în fiecare zi și merge ceva mai greu la persoane fizice.

Asta se datorează probabil și faptului că, așa cum s-a stabilit la inițiativa Ministerului Finanțelor Publice, în luna decembrie, valoarea ecotichetului a scăzut la 5.000 de euro”, a declarat Mircea Fechet la Antena 3 CNN.

Ministrul feceț a anunțat că cuantumul ecotichetului pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric este 25.500 de lei.

„Suma, eu personal nu o consider a fi prea mică pentru că o mașină electrică pleacă de la 25.000 euro. Dacă 5.000 de euro din 25.000 înseamnă 20% finanțare din partea statului.

Dacă vom vedea că nu reușim să cheltuim acei bani, fie vom muta sumele respective la persoane juridice”, a mai spus ministrul.

De asemenea, oficialul a anunțat că schema de finanțare ar putea fi modificată.

„Am instituit un grup de lucru în cadrul ministerului la care pentru prima oară am chemat societățile de leasing și vrem să evaluăm posibilitatea finanțării, o parte sau în totalitate, rata de leasing pentru persoane fizice și societăți comerciale.

În Franța lucrul acesta funcționează spre exemplu”, a conchis ministrul Mircea Fechet.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.