Maria Grapini sprijină întreprinderile mici și mijlocii. Eurodeputatul propune programe de susținere a investițiilor IMM-urilor!

Europarlamentarul Maria Grapini, membru în grupul S&D, propune programe de susținere a investițiilor pe care IMM-urile le pot face. În acest fel, putem să convingem românii care sunt plecați în alte țări, susține eurodeputatul Grapini, să se întoarcă să investească sau să se angajeze în firmele create de antreprenorii români.

“Cred că trebuie să facem un program ca acela din anul 1994, prin care eu am putut să consolidez o firmă. Nu putem să dăm doar românilor care revin în țară această facilitate de scutire de impozite – spre exemplu, de trei ani, dacă investesc în România – ci trebuie să oferim această facilitate tuturor IMM-urilor. La acea vreme, timp de zece ani, statul îți permitea să investești 50% din impozitul pe profit, în respectiva afacere, fără a mai plăti impozit!”, a punctate Maria Grapini.

Potrivit eurodeputatului, trebuie să se revină la acest tip de facilitate pentru toate înteprinderile mici și mijlocii pentru că, în caz contrar, Uniunea Europeană va spune că facem discriminare în piața internă.

”Dar, repet, dacă legea va fi acordată tuturor celor care investesc – mă refer la întreprinderile mici și mijlocii, fie că sunt veniți din afara țării sau sunt subcapitalizați, pe plan intern, și nu mai pot să-și achite creditele, cu condiția să nu ducă acasă dividendele și să investească – sunt convinsă că vom putea consolida piața și, astfel, vor veni foarte mulți români înapoi în țară!”, a mai spus Maria Grapini.

De reamintit faptul că europarlamentarul Maria Grapini a cerut luna trecută, în plenul PE de la Strasbourg, ca bugetul Uniunii Europene să țină cont de nevoile IMM-urilor, dar și de nevoia de coeziune socială.

Potrivit eurodeputatului Grapini, banii din bugetul UE sunt banii cetățenilor!

“Noi discutăm liniile generale ale bugetului UE pe anul 2025, însă cei care vor definitiva acest buget vor fi viitoarea Comisie Europeană și viitorul Parlament European. Nedumerirea mea este generată de faptul că deși tot timpul spunem că trebuie să avem coeziune socială în piața internă, că trebuie să sprijinim IMM-urile, dar și cercetarea și inovarea, rezultatele lipsesc cu desăvârșire. Să nu uităm că IMM-urile sunt cele mai solicitate, costurile de operare ale acestora sunt cele mai mari. Mai mult, IMM-urile nu pot beneficia de inovare și cercetare, ci doar companiile mari!”, a punctat, în intervenția sa, Maria Grapini.

Totodată, eurodeputatul român a avertizat că, în tot acest timp, bancherii se îmbogățesc, iar polarizarea în societate este mare.

Cerința sa, susține Maria Grapini, este ca, în viitor, bugetul UE să fie gestionat pe principiile care duc la coeziune socială, la solidaritate, la creșterea numărului de IMM-uri, IMM-uri care reprezintă coloana vetebrală în UE.

“Să fie clar: banii din bugetul european sunt banii cetățenilor și așa trebuie să gândim dacă vrem să avem liniște și coeziune în Uniunea Europeană!”, a conchis europarlamentarul Grapini.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.