Cum a ajuns România pe locul 2 în Europa la recoltarea de celule stem

Românii par să fi îmbrățișat inovația medicală mult înaintea semenilor europeni, arată o statistică recentă, care clasează țara noastră pe locul secund la nivelul întregului continent în ceea ce privește recoltarea de celule stem.

Potrivit datelor recente, țara noastră ocupă locul al doilea în Europa la recoltarea și conservarea celulelor stem la naștere. Estimările indică faptul că aproximativ 7% dintre mamele proaspete din România aleg să recolteze și să păstreze celule stem din placentă și sângele din cordonul și țesutul ombilical pentru bebelușii lor, plasându-ne pe locul secund în Europa, imediat după Portugalia și Grecia, care ocupă prima poziție cu o rată de 10%.

România este una dintre puținele țări – alături de Germania, Marea Britanie, Cehia și Slovacia – în care viitorii părinți au acces la recoltarea placentei la naștere. Această practică asigură că atât copiii, cât și întreaga familie, vor avea acces la cea mai mare cantitate și diversitate de celule stem„, a declarat Dr. Bogdan Coltor, reprezentant medical al Cord Blood Center, prima și cea mai mare bancă de celule stem din România, care aniversează 18 ani de activitate în țara noastră. Potrivit acestuia, la nivel național cei mai mulți părinți care aleg să o șansă în plus la sănătate pentru micuții lor sunt în județele București, Dolj, Cluj și Iași.

În România, lipsa unei bănci publice de celule stem este un obstacol în dezvoltarea terapiilor celulare, dar avem privilegiul de a avea numeroase bănci private ce oferă opțiunea recoltării la naștere a celulelor stem, permițând astfel accesul la terapii celulare în viitor. Mai mult, prin recoltarea placentei la naștere și stocarea diferitelor tipuri de celule stem din acest țesut timp de decenii, în condiții de criogenie, putem asigura accesul întregii familii la terapiile celulare viitoare. Acest lucru este cu atât mai valoros, având în vedere că în placentă sunt inclusiv celule imunoevazive și pot fi utilizate atât pentru copilul de la care s-au recoltat, cât și pentru părinți sau bunici, oferindu-le o șansă la o viață mai sănătoasă și mai lungă”, a declarat dr. Bogdan Coltor.

În plus, inovația în acest domeniu a făcut deja ca în prezent să existe protocoale standardizate pentru utilizarea celulelor stem hematopoietice recoltate la naștere în peste 85 de afecțiuni, inclusiv anumite tipuri de leucemie, scleroză multiplă, tulburări congenitale ale sângelui, neuroblastom și tulburări metabolice. Totodată, în prezent, peste 800 de studii clinice desfășurate la nivel global investighează utilizarea țesutului placentar, a țesutului ombilical și a sângelui ombilical în tratamentul multor boli. Se estimează că până la finalul anului 2030 vor fi aprobate între 30 și 50 de noi terapii celulare, oferind un plus de speranță suferinzilor de anumite afecțiuni.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.