Ministrul Simona Bucura-Oprescu, promisiune onorată: Banii pentru plata pensiilor au fost viraţi integral către Poşta Română!
Ministerul Muncii anunţă, luni, că banii pentru plata pensiilor au fost viraţi integral către Poşta Română. S-au făcut trei tranşe de plăţi, încă de săptămâna trecută.
„Sumele necesare pentru plata pensiilor înaintea sărbătorilor pascale au fost transferate, de către Casa Naţională de Pensii Publice, Poştei Române”, a precizat, luni, Ministerul Muncii.
Potrivit instituţiei, s-au plătit trei tranşe, astfel:
- tranşa I, reprezentând 50% din suma totală, au fost viraţi joi, 25 aprilie;
- tranşele II şi III au fost transferate vineri, 26 aprilie.