Argint și bronz pentru România la Cupa Mondială de Paraclimbing din Salt Lake City
Aflați la prima competiție a sezonului 2024, sportivii Lotului Național de Paraclimbing, coordonat de ONG-ul Climb Again, se întorc acasă cu o medalie de argint și una de bronz.
Liviu Matei a concurat pentru prima dată în etapa finală a unei Cupe Mondiale și s-a clasat pe locul al doilea la categoria AU3, iar Razvan Nedu, căpitanul Lotului Național de Paraclimbing, a urcat pe treapta a treia a clasamentului la categoria B1.
În perioada 7-8 mai s-au desfășurat calificările și finala, iar lotul a fost reprezentat la această Cupă de 5 sportivi, după cum urmează:
- Răzvan Nedu, Adriana Tofan – categoria B1 (complet nevăzători)
- Ionela Drăgan – categoria B3 (acuitate vizuală între 2/60 și 6/60 și un câmp vizual între 5% și 20%)
- Ștefan Dogaru – categoria RP3 (categorie dedicată celor cu dizabilitate neurologică sau fiziologică)
- Liviu Matei – categoria AU3 (categorie dedicată sportivilor cu amputație la mână sau amputație parțială)
Sportivii au fost însoțiți la Salt Lake City de echipa Climb Again, formată din: Claudiu Miu – antrenor coordonator, Antoaneta Barbu – manager de echipă și Iulian Farkaș – navigator.
Tot în acest sezon competițional, Lotul va fi prezent și la Cupa Mondială din Innsbruck (Austria), Cupa Mondială din Arco (Italia) și Campionatul European din Villars (Elveția).
Lotul Național de Paraclimbing al României este sprijinit în acest an de Comitetul Național Paralimpic, Viva Credit, Zuzu, Kaufland România, Groupama Asigurări, BRD, ALD Automotive și FRAE.
Asociația Climb Again, coordonator al echipei de paraclimbing a României, este o organizație non-guvernamentală afiliată la Federația Română de Alpinism și Escaladă (FRAE) , fondată și condusă de Claudiu Miu, fost campion balcanic de escaladă. Încă din 2014, Climb Again organizează sesiuni gratuite de terapie prin escaladă, kinetoterapie și consiliere psihologică pentru copii și tineri cu dizabilități: deficiență de vedere, de auz, tulburare de spectru autist, tulburări neuromotorii, deficiențe asociate.