Eurodeputatul Maria Grapini nu acceptă jumătăți de măsură: Îi provoc pe toți candidații la alegerile pentru PE să-și posteze “Portretul de candidat”!

Europarlamentarul Maria Grapini, membru în grupul S&D, în ambele mandate de europarlamentar, atât în perioada 2014-2019, cât și în cea dintre 2019 și 2024, s-a clasat detașat pe primul loc între cei 33 de europarlamentari români. De menționat faptul  că, în anul 2019, a primit din partea unui juriu internațional Premiul pentru cel mai bun europarlamentar!

În contextul în care, atât la numărul de rapoarte legislative (75), dar și la cel de intervenții în plenurile PE de la Bruxelles și Strasbourg (277), europarlamentarul Grapini i-a devansat categoric pe colegii săi români, situația nu putea fi diferită nici în privința interpelărilor cu solicitare de răspuns scris sau a scrisorilor deschise adresate atât președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președinților Parlamentului European (David Maria Sassoli și, mai nou, Roberta Metsola), comisarilor europeni, președintelui Consiliului European, dar și a președinților și reprezentanților Consiliului UE (la șase luni, prin rotație, fiecare stat membru al UE preia președinția Consiliului Uniunii).

De asemenea, activitatea eurodeputatului Grapini în ceea ce privește conferințele și evenimentele organizate atât în Parlamentul European, cât și la nivel național, este impresionanată. Ca și implicarea în plenul PE, dar și pe plan intern, pentru promovarea istoriei și a valorilor românești, cât și pentru susținerea românilor din diaspora!

Dialogul cu cetățenii și rezolvarea problemelor cu care se confruntă aceștia, dar și susținerea producătorilor români, au reprezentat o prioritate pentru Maria Grapini, demonstrată, de altfel, și în al doilea mandat de europarlamentar.

Consider că un europarlamentar trebuie să-și asume rapoarte, pentru a putea influența activitatea legislativă în interes național. Activitatea mea de 34 de ani în economia privată și de ministru pentru IMM-uri și Turism m-a ajutat în activitatea de europarlamentar și în actualul mandat.

Punctul meu de vedere este că, în politici publice, la nivel național și european, ar trebui să fie oameni cu experiență pozitivă în profesiile lor, care să înțeleagă impactul unui act legislativ, viteza de decizie, dialogul social, dar și cu pregătire profesională solidă și cu iubire de țară”, a punctat Maria Grapini.

În context, Maria Grapini îi provoacă pe toți candidații la alegerile europarlamentare să-și posteze “Portretul de candidat”, pentru a oferi astfel cetățenilor posibilitatea de a decide în funcție de ce a făcut fiecare candidat, și nu după ce promite!

„Fără experiență, nu poți sa faci ceva util pentru țara ta, în Parlamentul European!”, a conchis Maria Grapini.

Vă prezentăm, în continuare, CV-ul europarlamentarului Maria Grapini, candidat pe listele  Alianței PSD-PNL la alegerile pentru PE, din 9 iunie.

– Absolventă a Institutului Politehnic Iași;

– 1978-1989 – inginer, sef de atelier, sef de secție, șef de organizare a muncii, inginer șef

( director Tehnic) la IT Garofița si “13 Decembrie”;

– 1989-1994 – director general la SC 13 Decembrie/ Pasmatex;

– 1995-2012 – director general și acționar principal la SC Pasmatex Timișoara;

– 1992-2010 – Președinta Patronatului din Industria Ușoară (FEPAIUS);

– 1997-prezent – Președintă fondatoare a AFAR (Asociația femeilor Antreprenor din România);

– 2009-2012 – Consul onorific al Republicii India în România;

– 2012-2014 – deputat în Parlamentul Național și ministru delegat pentru IMM-uri și mediul de afaceri;

– 2014 – prezent – europarlamentar în grupul politic S&D al Parlamentului European.

Vicepreședintă a Comisiei pentru Piață internă și protecția consumatorilor din PE.

Provocarea europarlamentarului Maria Grapini este mai mult decât binevenită în contextul în care, în marea lor majoritate, candidații aflați pe listele diferitelor partide, pentru alegerile din 9 iunie, sunt absolut… necunoscuți! Cum poate alege, astfel, în cunoștință de cauză, un alegător român?

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.