David Popovici, pregătit să scrie istorie la Jocurile Olimpice de la Paris
Doar săptămâni ne mai despart de Jocurile OIimpice de la Paris, iar David Popovici este pregătit să scrie istorie. Sportivul român a vorbit despre obiectivele sale, dar și cum merg antrenamentele premergătoare concursului.
Întrebat cum merg pregătirile pentru Jocurile Olimpice, sportivul a mărturisit că antrenamentele sunt extrem de stricte, conform unui program bine stabilit.
„Antrenamentele decurg asa cum au fost planuite, muncim şi respectăm programul pe care l-am stabilit. Ca de fiecare dată înaintea unui concurs important mă focusez pe ceea ce am de făcut, pe ce stă în controlul meu”, a povestit David Popovici pentru Fanatik.
David Popovici a mărturisit că acum are șansa să își împlinească un vis, pe care orice sportit care visează la performanță îl are. El a explicat faptul că în toți acești ani a muncit și a tratat foarte serios fiecare competiție la care a participat.
„În urmă cu 3 ani aveam 16 ani şi acelaşi vis olimpic pe care, sunt sigur, îl au toţi sportivii. În tot acest timp am muncit şi am tratat serios fiecare concurs la care am participat, conştient că sunt într-un proces de formare ca sportiv. Sunt mândru să reprezint pentru a doua oară România la Jocurile Olimpice, cea mai importantă competiţie la nivel internaţional şi sunt convins că vor urma multe alte competiţii la fel de mari”, a mai povestit sportivul.
În ceea ce privește obiectivele pentru Jocurile Olimpice de la Paris, David Popovici a declarat următoarele: „Jocurile Olimpice au o mare însemnătate pentru toţi sportivii, la fel şi pentru mine. Am încredere în proces, încerc să nu las presiunea să mă copleşească, mă gândesc la ceea ce am de făcut foarte bine şi muncesc zi de zi pentru a deveni cea mai bună versiune a mea „Concursul olimpic are altă energie, sunt fericit că sunt printre cei care au privilegiul de a simţi această dinamică. Cei mai buni sportivi din lume se bucură de competiţie respectând valorile olimpice: respect, prietenie, excelenţă. La Tokyo nu m-am gândit niciodată la vârful de unghie, nici nu ştiu de unde a apărut asta (n.r. râde). M-am bucurat de participare, am înotat alături de cei mai mari înotători din lume şi am putut să spun: la 16 ani sunt al patrulea cel mai bun înotator din lume”, a spus David Popovici.
David Popovici a subliniat faptul că nu îi place mediatizarea vieții sale private și că ar prefera că în presă să apară știri care să se focuseze pe rezultate și medalii.
„Este şi aceasta o experienţă dar, ca tot ce ţine de mine, pot controla doar ce stă în puterea mea. Nu mă încântă mediatizarea excesivă, nu îmi plac exagerările, pentru că nu mă caracterizează şi mă deranjează dezinformările. Mi-ar plăcea să se vorbească despre sport şi rezultatele noastre, ale tuturor, despre antrenorii care ne sunt alături. Rămân un băiat care înoată repede şi care îşi doreşte să inspire oamenii să facă mişcare, să conştientizeze avantajele pe care le aduce sportul în viaţa fiecaruia şi să ajute copiii să capete încredere în ei, prin sport”.