FCSB, adversar facil în primul tur al Ligii Campionilor

Echipa de fotbal FCSB va juca în primul tur preliminar al Ligii Campionilor cu echipa sanmarineză AC Virtus 1964, potrivit tragerii la sorţi efectuate marţi, la Nyon.

Campioana României va juca primul meci în deplasare, pe 9 sau 10 iulie, iar manşa secundă la Bucureşti, pe 16 sau 17 iulie.

FCSB a evitat adversare mai valoroase decât echipa din San Marino, precum FC Dinamo Batumi (Georgia), FC Dinamo Minsk (Belarus) sau FC Ordabasî Şimkent (Kazahstan).

AC Virtus, din Acquaviva, a cucerit anul acesta în premieră titlul de campioană a statului San Marino, după ce terminase pe locul secund în 1988.

Miercuri este programată tragerea la sorţi a partidelor din turul secund al competiţiei.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.