Premiera HUMAN MOSAIC, un spectacol cu și despre comunitate în cadrul unui proiect european, pe 30 iunie
Teatrul Masca încheie stagiunea cu o ultimă premieră: HUMAN MOSAIC, un spectacol comunitar de amploare, în care membrii de toate vârstele ai comunității de proximitate joacă rolul principal. Această reprezentație unică este rezultatul unor serii de ateliere cu toate grupele de vârstă implicate, desfășurate de actorii Teatrului Masca în această stagiune. Regia este semnată de Sever Andrei.
HUMAN MOSAIC va avea o singură reprezentație: duminică, 30 iunie, de la ora 20.00, în Amfiteatrul Teatrului Masca.
Accesul la spectacol este liber în limita disponibilității.
HUMAN MOSAIC ne teleportează în anul 3024, într-un viitor avansat tehnologic, în care omenirea a ajuns străină față de concepte precum vârsta, îmbătrânirea, sau decesul. Prin intermediul unui android-ghid muzeal, se face demonstrația a ce înseamnă să fii adult, copil sau vârstnic și a felului în care oamenii trăiau cândva: sub presiunea trecerii timpului, efemer, profund uman. Aceste momente întocmesc un colaj uman (similar unui mozaic) complet autentic, în care experiențele de zi cu zi ale comunității au fost dramatizate.
Participanții au ocazia de a-și spune povestea în cadrul unei reprezentații unice, construită în proces de co-creație pentru a pune în valoare potențialul și abilitățile artistice locale, sub îndrumarea echipei regizorului Sever Andrei Bârzan. Spectacolul este o demonstrație emoționantă și autentică a îndemânării grupelor de vârstă implicate, părți din comunitatea de proximitate a teatrului: copii, adolescenți, adulți și seniori.
Atelierele s-au desfășurat în perioada noiembrie 2023 – iunie 2024, pornind de la invitația adresată comunității de a deveni un factor activ în cultura participativă. În colaborare cu organizații și instituții din proximitatea Teatrului Masca, actorii Masca (Anamaria Pîslaru, Sorin Dinculescu, Laura Dumitrașcu Duică, Alina Crăiță, Valentin Mihalache și Mădălin Mladinovici) au coordonat ateliere de lucru cu membrii comunității locale: atât copii, cât și adolescenți și seniori dispuși să participe într-un program de explorare și documentare artistică. Acest proiect a urmărit construirea unui spectacol inedit, cu focus pe responsabilizarea comunitară, care să invite spectatorii în universul vieții de zi cu zi a tuturor categoriilor de vârstă de lângă ei prin cântec, miniscenete de teatru și instalații performative.
Human Mosaic – Made of you and me, for everyone to see, proiect european co-finanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene, este un demers de implicare a publicului care își propune să folosească teatre angajate social pentru a crea un performance la scară mare în 4 comunități diferite (urbane și periferice).
Teatrul Masca face parte din această inițiativă alături de Teatrul Brama (Polonia), Stella Polaris (Norvegia), Nordisk Teaterlaboratorium (Danemarca), Fabrica (Atena) și Centrul Educational Replika (România).
REALIZATORII ȘI DISTRIBUȚIA
Momentele teatrale ale copiilor, adolescenților și adulților au fost realizate în cadrul atelierelor susținute de actorii Teatrului Masca: Anamaria Pîslaru, Sorin Dinculescu, Laura Dumitrașcu Duică, Alina Crăiță, Valentin Mihalache și Mădălin Mladinovici.
Implementare metodologie ateliere: Mara Căruțașu și Ana Cucu
Scenariu, concept și regie video-poeme: Elena Morar
Director de Imagine video-poeme – Răzvan Mihalachi
Scenografie și Costume video-poeme – Ileana Zirra
Montaj și colorizare video-poeme – Balint Csok
Înregistrări și sound design – Cristinel Dâdăl
Distribuție video-poeme: Alina Crăiță, Mara Bugarin și Dragoș Stoica
Regie spectacol: Sever Andrei Bârzan
Parteneri comunitari: Școala Gimnazială Nr. 156 București (Directoare Grigorcea Daniela Iuliana), Colegiul Tehnic Iuliu Maniu București (Director Florentina Gaspar și Prof. Adriana Zelinschi), Clubul Seniorilor Sector 6 (Director Mihai Mărculescu)
Coordonator proiect: Cristinel Dâdăl
Accesul la acest eveniment este gratuit. entru mai multe informații, accesați website-ul masca.ro.
Stagiunea 2023-2024 „Să vorbim pe bune despre noi” la Teatrul Masca a inclus șase premiere, o microstagiune de spectacole invitate, ateliere de dezvoltare personală prin artă pentru toate categoriile de vârstă, o sesiune de dezbateri performative moderate de Alex Tocilescu și un proiect multimedia autoreflexiv.
Teatrul Masca este un punct de reper în lumea culturală a Bucureștiului și a României, cunoscut pentru abordarea sa neconvențională. Cu o istorie de peste treizeci de ani, Teatrul Masca va continua să aducă arta teatrală mai aproape de comunitate, întotdeauna în căutare de modalități de a se reinventa și a crea conexiuni autentice cu publicul său.