Vești proaste pentru PSD și PNL. Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale!

Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale.

Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi.

Contracandidaţii săi au obţinut: Octavian Berceanu – 25 de voturi (4,44%) şi Dumitru Stanca – 7 voturi (1,24%).

„E un drum foarte greu, incredibil de greu, dar toată viaţa mea am ales drumul greu. Şi drumul greu mi-a adus cele mai mari satisfacţii. Cred că e de bine, pentru că am ales acest drum dintr-un sentiment pozitiv, acela de iubire. Iubesc România cu toată fiinţa mea şi cred că şi voi, de asta vă aflaţi aici”, a afirmat Lasconi

Preşedintele USR a făcut apel la formaţiunile politice de dreapta să vină să susţină proiectul la prezidenţiale al USR.

„Este un moment foarte important. Am spus-o de pe 10 iunie, cred, de când am văzut acea hartă roşie, că 2024 este anul în care putem să îngropăm democraţia din România sau putem să o salvăm. Eu sunt sigură că fiecare dintre voi, fiecare român de bună credinţă îşi doreşte asta. Şi gândindu-mă la buna credinţă, fac apel la toate formaţiunile politice de dreapta să vină să susţină proiectul la prezidenţiale al USR. Spun asta pentru că singura soluţie de prosperitate pentru România este dreapta, din punctul meu de vedere”, a mai spus Elena Lasconi.

Comisia electorală îşi va continua activitatea şi se va proceda la numărarea voturilor pentru componenţa Biroului Naţional al partidului.

Elena Lasconi are 52 de ani, este de profesie economist, cu o carieră de 25 de ani în televiziune. Din 2020 este primarul USR al municipiului Câmpulung Muscel, funcţie în care a fost realeasă în 2024.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.