Echipa de robotică a Colegiului ,,Carmen Sylva” din Timișoara, mesaj transmis eurodeputatului Grapini, după obținerea premiului “Bridge Builders Award”: Succesul se datorează sprijinului și generozității dumneavoastră!

Eurodeputatul Maria Grapini a sponsorizat participarea echipei de robotică CSH, a Colegiului Național Pedagogic ,,Carmen Sylva” din Timișoara, la competiția internațională Chicago Robotics Invitational, care a avut loc în perioada 19 – 21 iulie 2024, în Chicago, Illinois, SUA.

Solicitarea elevilor acestei inimoase echipe care, în luna iunie, au cerut susținere financiară pentru a putea participa la acestă importantă competiție internațională, a primit răspunsul așteptat din partea Mariei Grapini, susținătoare a excelenței în educație și cercetare.

La întoarcea de la importanta competiție de robotică, unde echipa CSH a obținut prestigiosul premiu “Bridge Builders Award”, aceasta  a trimis un mesaj emoționant eurodeputatului Grapini.

 „Dorim să vă exprimăm recunoștința noastră sinceră pentru susținerea și încrederea pe care ni le-ați acordat. Participarea noastră la competiția Chicago Robotics Invitational nu ar fi fost posibilă fără suportul dumneavoastră. Rezultatul obținut în cadrul acestei competiții reprezintă una dintre cele mai mari realizări pe care echipa CSH le-a avut în cei șapte ani de când a fost înființată. Toate aceste succese se datorează sprijinului și generozității dvs.

Avem bucuria să împărtășim cu dumneavoastră câteva detalii ale participării noastre precum și câteva momente surprinse în fotografii. 

Ne dorim să rămâneți aproape de noi și în viitor, pentru a realiza împreună noi proiecte de succes, cu un impact pozitiv. Cu respect și recunoștință, Echipa CSH”, se arată în mesaj.

„Mulțumesc echipei de elevi care a participat la competiția de Robotică din SUA! Am sprijinit plecarea lor din toată inimă. Cred că trebuie să susținem educația și performanța! Am susținut elevii doritori de excelență și când am fost în business, și îi susțin și acum, când sunt în politică. De-a lungul anilor, am acordat burse olimpicilor și i-am premiat pe olimpicii și pe studenții cărora le-a plăcut excelența. Mi-au făcut o mare surpriză cu pozele trimise. Felicitări, dragi elevi, felicitari, dragi profesori!

Contribuiți la buna imagine a României în lume. Sunt mândră de voi!”, a precizat, la rândul său, Maria Grapini.

Premiul obținut de echipa CSH, în urma competiției, este acordat unei echipe care excelează în construirea unei punți între generații, conectând și inspirând mereu noua generație de elevi către domeniile științei și tehnologiei. Membrii echipei s-au implicat activ în comunitate, participând la activități de voluntariat în cadrul evenimentelor oficiale și au sprijinit noile echipe prin mentorare, încurajând astfel dezvoltarea de cunoștințe și abilități.

Alte performanțe obținute sunt: calificarea până în optimile de finală ale competiției, câștigarea a șapte meciuri de calificare din zece și obținerea locului 9, în urma celor zece meciuri de calificare, fapt care a favorizat înaintarea echipei către rolul de căpitani de alianță.

De menționat faptul că „Chicago Robotics Invitational” este una dintre cele mai respectate competiții de robotică la nivel internațional, reunind echipe de liceu din întreaga lume, echipe care au oportunitatea de a-și demonstra abilitățile în inginerie, programare și colaborare.

Echipa CSH are șapte ani de activitate și este formată din 13 membri, coordonați de 3 mentori (două cadre didactice și un masterand).

Echipa de robotică a Colegiului Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara a fost invitată să participe, pentru a doua oară, la competiția internațională „Chicago Robotics Invitational”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.