Bulgarii se pregătesc, din nou, de alegeri anticipate
Bulgaria se îndreaptă către a şaptea rundă de alegeri legislative în ultimii trei ani, după ce şi al treilea partid însărcinat de preşedintele Rumen Radev să formeze o coaliţie de guvernare a returnat luni mandatul, nereuşind să obţină sprijinul necesar unei majorităţi, relatează agenţiile Reuters şi EFE.
Partidul conservator „Cetăţenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei” (GERB), condus de fostul premier Boiko Borisov, câştigător al alegerilor anticipate din iunie, şi apoi coaliţia liberală formată din partidele „Continuăm Schimbarea” (PP) şi „Bulgaria Democratică” (DB) au eşuat pe rând să formeze o majoritate, iar partidul anti-sistem „Există un Astfel de Popor” (ITN), ultimul însărcinat să formeze guvernul, nu a avut nici el mai multe şanse şi a fost nevoit să returneze mandatul.
În această situaţie, preşedintele Rumen Radev trebuie să numească un premier interimar şi să convoace din nou alegeri anticipate, al şaptelea scrutin legislativ din anul 2021, alegeri care vor trebui să se desfăşoare într-un termen de două luni. „Spirala alegerilor neconcludente continuă, iar aceasta provoacă nu doar iritare, ci şi o serie de procese distructive, blocarea instituţiilor, alienarea cetăţenilor de procesul democratic al alegerilor şi inclusiv îndoieli asupra parlamentarismului ca formă de funcţionare a Statului”, a deplâns el.
Partidul GERB şi alianţa PP-DB sunt ambele pro-europene şi susţinătoare ale sprijinului pentru Ucraina în războiul cu Rusia, dar disputele persistente şi rivalităţile dintre ele le-au împiedicat să formeze o coaliţie.