După situația scandaloasă de la gimnastică, premierul Ciolacu nu va participa la ceremonia de închidere a Olimpiadei de la Paris!
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, că a decis să nu participe la ceremonia de închidere a Olimpiadei de la Paris. Decizia șefului Guvernului de la București vine „după situația scandaloasă de la gimnastică„, Ciolacu afirmând – într-un mesaj postat pe Facebook – că „sportivele noastre au fost tratate într-un mod absolut dezonorant”.
„Am decis să nu particip la ceremonia de închidere a Olimpiadei de la Paris, după situația scandaloasă de la gimnastică, unde sportivele noastre au fost tratate într-un mod absolut dezonorant. Să retragi o medalie obținută pe muncă cinstită pe baza unei contestații, pe care nici antrenorii și nici tehnicienii de top nu o înțeleg, este total inacceptabil!