Totul despre voucherele de vacanță 2024

Zeci de mii de români primesc vouchere de vacanță de la locul de muncă, însă din diferite motive unii nu reușesc să le folosească până le expiră valabilitatea. Vestea bună este că cele nefolosite pot fi utilizate pentru a programa vacanța după ce expiră.

Tichetele de vacanță au o valabilitate de un an de la data emiterii și, din păcate, valabilitatea lor nu poate fi prelungită. Singura excepția a fost în perioada pandemică, în care valabilitatea voucherelor emise între 1 ianuarie 2019 și 31 decembrie 2022 s-a prelungit până pe 30 iunie 2022 (conform Ordonanței de Urgență nr. 131/2021).

Pentru a evita expirarea voucherelor, este recomandată planificarea vacanțelor din timp. Vestea bună este că acestea pot fi utilizate pentru a planifica vacanțe după data expirării.

De exemplu, dacă vouchere de vacanță expiră pe 1 septembrie 2024, se poate rezerva un sejur pe 30 august 2024 pentru orice altă lună din an.

Tichetele de vacanță sunt impozitate cu 10% și pot fi folosite doar pe teritoriul României, la unitățile de cazare de pe lista partenerilor care acceptă voucherele de vacanță.

Tichetele de vacanță le pot primi angajații care activează în domeniul public și au salariul sub 8.000 de lei. Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 8/2009, angajații din instituțiile publice beneficiază de vouchere de vacanță în valoare de 1.450 de lei de angajat pe an, sumă care a crescut la 1.600 de lei, începând cu 1 ianuarie 2024.

O categorie specială de angajați din instituțiile publice beneficiază de decontarea serviciilor turistice în limita a 1.600 de lei pentru salariat, pentru cei care au salariul net de 8.000 de lei inclusiv.

Voucherele de vacanță au apărut în 2017, atunci când Mircea Dobre era ministrul Turismului, fiind oferite angajaților din domeniul public.

Deși s-a precizat clar că voucherele de vacanță sunt netransmisibile, din cauza dezinformării, mai mulți români riscă amenzi usturătoare prin vânzarea lor. Astfel de oferte apar tot mai des pe grupurile de turism de pe rețelele de socializare, generând numeroase victime.

a) utilizarea biletelor de valoare în alt scop decât cel prevăzut de prezenta lege;
b) solicitarea şi/sau furnizarea de numerar în schimbul biletelor de valoare sau pentru fracţiuni din acestea”, arată legea nr. 165 din 2018, care reglementează atât acordarea tichetelor de masă, cât și pe cea legată de vouchere sau tichete cadou”, conform Legii în vigoare.
De asemenea, Legea îi sancționează și pe cei care primesc tichetele de la titulari.

„Constituie contravenţie şi se sancţionează cu 7 puncte-amendă acceptarea de către unitatea afiliată de vouchere de vacanţă de la alte persoane decât titularul voucherului de vacanţă“, se mai arată în legea nr. 165. Comercializarea lor este strict interzisă, iar amenda se poate ridica la suma de 26.600 de lei.

Pentru a te bucura din plin de voucherele de vacanță, este recomandabil să verifici în permanență termenii și condițiile, dar și termenul de valabilitate.

Este prima vară în care nu toți bugetarii primesc vouchere de vacanţă. Concret, vor putea merge în vacanță cu bani de la stat doar bugetarii care au salariul net mai mic de 8.000 de lei.

Voucherele de vacanță destinate bugetarilor au o valoare fixă de 1.600 de lei, aceasta fiind suma alocată în cazul unui program full-time. În cazul în care un angajat are un contract de muncă part-time sau lucrează la oră, suma primită va fi calculată în funcție de numărul de ore lucrate, raportat la valoarea maximă a voucherelor de vacanță stabilite pentru programul normal de lucru.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.