Joe Biden pune tunurile pe Donald Trump
Joe Biden l-a atacat din nou pe Donald Trump, liderul de la Casa Albă numindu-l pe fostul președinte american un „ratat” pentru că a caracterizat Statele Unite drept o naţiune în declin.
„Donald Trump numeşte America o naţiune în declin”, a spus Biden. „Când vorbeşte despre America ca fiind o naţiune în declin, el spune că pierdem. El este învinsul. Se înşeală amarnic”.
Biden a folosit încă o dată o replică care îi promovează propriile realizări şi îi transmite subtil ştafeta lui Kamala Harris.
Preşedintele a vorbit despre modul în care criminalitatea violentă a scăzut la nivel naţional, apoi a trecut la complimente pentru Harris şi a atacat recenta condamnare penală a lui Donald Trump.
„Rata crimelor scade mai rapid decât oricând în istorie”, a spus Biden. „Criminalitatea violentă a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 50 de ani, iar criminalitatea va continua să scadă atunci când vom pune un procuror în Biroul Oval în locul unui infractor condamnat”.
Convenţia Partidului Democrat are loc la United Center din Chicago.