Prioritățile deputaților liberali în sesiunea de toamnă
Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a anunţat luni priorităţile legislative ale Grupului liberal de la Camera Deputaţilor în sesiunea de toamnă, care va debuta la începutul lunii septembrie.
Neimpozitarea pensiilor cu valoarea până la 3.000 lei, eliminarea dublei impozitări a acumulărilor la Pilonul II de pensii, menţinerea cotei unice pentru o perioadă de 10 ani de la intrarea în vigoare a propunerii legislative liberale, aflate în procedură parlamentară, dar şi sprijinirea studenţilor care studiază în străinătate şi se întorc în ţară se numără printre priorităţile legislative ale deputaţilor liberali.
Vor mai fi avute în vedere amendamentul liberal fără creşteri de taxe şi impozite sau impozite/taxe noi în legea bugetului de stat pentru 2025, eliminarea publicităţii la jocurile de noroc, măsuri de sprijin pentru profesiile liberale, înăsprirea legislaţiei penale pentru protejarea copiilor faţă de abuzurile celor care îi au în grijă, precum şi măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor europene.
Adoptarea priorităţilor legislative ale deputaţilor şi senatorilor din grupurile parlamentare PNL, cât şi priorităţile miniştrilor liberali (de exemplu legea referitoare la taxele de timbru, cea referitoare la notarii publici sau cea referitoare la consilierii de probaţiune) se află de asemenea pe agendă.
Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă rămâne prioritate a Grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor, a mai arătat Andronache.
”Acestea sunt priorităţile noastre legislative pentru perioada septembrie – decembrie 2024 şi vom mobiliza toate grupurile…toate, pentru a face din priorităţi legi în vigoare. A vota împotriva acestor proiecte înseamnă a vota împotriva românilor”, a precizat liderul deputaţilor PNL.