Crin Antonescu critică dur traseul PNL
Crin Antonescu, fostul președinte al PNL, spune că e dezamăgit de evoluția partidului și că, din punct de vedere structural, nu arată bine în momentul de față.
Întrebat dacă declarațiile sale au legătură cu faptul că urmează alegerile, Crin Antonescu a răspuns afirmativ.
„Da, și pentru că într-un timp destul de scurt, dar important, totuși, pentru traseul Partidului Național Liberal, eu am fost profund dezamăgit și că mi s-a reproșat faptul că aș fi fost foarte prietenos ceva mai înainte, până să se facă listele europarlamentare, și cu domnul Ciucă, și cu conducerea partidului. Eu am fost prietenos. Sunt și acum la tine în emisiune. Când a fost ales domnul Ciucă, am spus „l-au ales, l-au ales”, au fost tancuri, chiar am folosit expresia asta. Înseamnă că n-au avut altă variantă. Am spus că vine generalul, foarte bine, să vină, ce dacă a fost militar? Nu văd un impediment în asta. Dimpotrivă, ar putea avea niște atuuri, dar toate astea erau însoțite de un „dacă”. Iar la sfârșitul acestui ciclu prezidențial, pentru că el a marcat, evident, evoluția PNL-ului, mi se pare că lucrurile stau destul de trist acolo structural, nu din cauza candidaților”, a spus Crin Antonescu în emisiunea Marius Tucă Show.
„Partidul Național Liberal a avut o istorie, inevitabil legată de cei 10 ani de președinție ai lui Klaus Iohannis. Ei au avut din această situație istorică, avantaje considerabile. Totuși, ne gândim că PNL-ul a dat trei prim-miniștri fără să câștige vreodată alegerile. A avut guverne, chiar guverne în care a fost dominant. În momentul actual, este la guvernare, în continuare, aproape într-un fel de paritate cu PSD-ul care în Parlament e mult mai puternic. Deci au fost avantaje”, a subliniat Crin Antonescu.