Seri incandescente de teatru românesc la Chișinău
Corespondență de la Chișinău de la Adriana Popescu,
Director de Comunicare și Relații Internaționale, Teatrul Național „I.L.Caragiale”
Aflată în plină desfășurare la Chișinău, cea de a IX-a ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești, pusă sub semnul „Conexiunilor Europene” a debutat, încă din prima săptămână, cu un program dens de spectacole de înaltă ținută: i-a revenit Teatrului Național „I.L. Caragiale” privilegiul de a fi prezent pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” cu trei dintre titlurile de mare succes din repertoriul său: REGELE MOARE de Eugene Ionesco , regia Andreea și Andrei Grosu (10 septembrie), GERTRUDE de Radu F. Alexandru, regia Silviu Purcărete (13 septembrie) și LA CÂȚIVA OAMENI DISTANȚĂ DE TINE, de Dan Coman, regia Radu Afrim (14 septembrie) – spectacole răsplătite, fiecare, cu aplauze și ovații, de un public extraordinar de cald și de entuziast, care le primește ca pe un dar de preț. Dar și onorate de prezențe la cel mai înalt nivel, președinta Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, înmânând personal actorilor Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc Ordinul de Onoare, cea mai înaltă distincție conferită de Președintele țării, chiar pe scenă, la finalul spectacolului REGELE MOARE.
Pe lângă publicul iubitor de teatru care a umplut până la refuz sala TNME, devenită neîncăpătoare, i-am văzut în sală pe mulți dintre minunații actori ai teatrului-gazdă, care și-au felicitat colegii bucureșteni după fiecare din spectacolele vizionate, exprimându-și, și de astă dată, dorința de a duce și mai departe colaborarea, deja tradițională, dintre cele două teatre naționale, prin realizarea unor coproducții, în care actorii ambelor trupe să se întâlnească pe scenă, în proiecte comune. La reprezentația din 13 septembrie cu GERTRUDE, care a beneficiat și de o traducere titrată în engleză, au fost prezente două invitate din Marea Britanie ale Reuniunii, doamnele Stella Kanu – Chief Executive al cunoscutului Globe Theatre din Londra și Amy Cody, coordonator al departamentului resurse financiare al aceluiași teatru. Dincolo de reacția evidentă de apreciere din timpul vizionării, exclamațiile „I loved it… I loved the atmosphere… I loved the light… I loved the set” și ”it was amazing” au punctat constant dialogul nostru de după spectacol.
Pe perioada celor câteva zile cât s-au aflat la Chișinău, actori din trupa TNB au fost invitați în direct în emisiunile Radio Moldova, principalul partener media al Reuniunii Teatrelor Naționale Românești de la Chișinău.
Eveniment de mare amploare, cu o semnificație care o depășește cu mult pe cea strict culturală, misiunea Reuniunii teatrale care se desfășoară în prezent la Chișinău , este – așa cum o definește chiar organizatorul ei, Petru Hadârcă, directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu” – aceea de „a reafirma voința noastră în libertate, pentru a ne bucura de întâlniri ale artiștilor și spectatorilor de pe ambele maluri ale Prutului, pentru a ne menține speranța în puterea noastră de a rezista în fața avalanșelor de amenințări ce vin de la Kremlin, pentru a multiplica și consolida conexiunile noastre europene. (…). Deocamdată câmpul nostru de luptă este scena și arta – încercăm să menținem speranța că puterea iubirii va fi mai tare decât ura, că demnitatea omului liber va trage mai greu la cântar decât agresiunea militară, că va fi pace și ne vom crește în liniște copiii, vom crea și ne vom bucura liber de viață”.