Fapte, nu vorbe, la Ministerul Energiei. Sebastian Burduja, la ora bilanțului: Peste 13 miliarde de euro fonduri nerambursabile atrase pentru energia României!

Sebastian Burduja este, de departe, cel mai performant ministru al Energiei din perioada postdecembristă. Bilanțul mandatului său, la doar un an și trei luni, este grăitor.

Peste 13 miliarde de euro fonduri nerambursabile atrase pentru energia României. Proiecte de aproape 10 miliarde de euro sunt deja semnate și în implementare. Toate generează locuri de muncă, prosperitate, dezvoltare și renașterea industriei românești. Iar pentru toți românii, în 2-3 ani, când multe se vor finaliza, aceste investiții în producție, transport, distribuție și stocare vor aduce și prețuri mai mici la facturi, susține Sebastian Burduja, care se consideră cel mai norocos ministru.

Potrivit ministrului Energiei, oamenii din energie sunt absolut minunați, iar România traversează cel mai bun moment post-1989 prin revoluția energetică pe care a început-o. Tranziția verde vine cu provocări, dar și cu oportunități fără precedent, a completat Burduja.

“Nu vin din lumea energiei, dar aceasta m-a primit cu brațele deschise. Și cu echipa de nebuni de România adusă de la ministerul digitalizării, alături de super-profesioniștii pe care i-am găsit în ministerul energiei, am înțeles și ne-am asumat rapid un lucru: investiții, investiții, investiții”, a mai precizat ministrul Burduja.

Potrivit acestuia, România are vocație de lider în sectorul energetic regional, iar energia mai sigură, mai ieftină și mai verde înseamnă securitate națională, o viață mai bună și o țară mai curată pentru următoarele generații.

„Roadele muncii noastre, care înseamnă 16-18 ore de muncă în fiecare zi, nu se vor vedea peste noapte. Dar revoluția energetică a României a început și este ireversibilă!”, a mai spus Burduja.

Link de la raport: https://energie.gov.ro/wp-content/uploads/2024/09/RAPORT-MANDAT_15-luni_Sebastian-Burduja-1.pdf

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.