17 absolvenți de etnie maghiară care nu au luat notă de trecere la limba și literatura română, la Bacalaureat, vor acționa în instanță Ministerul Educației pentru obținerea de daune morale!

Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, a dezvăluit că 17 absolvenți de etnie maghiară care nu au reușit să obțină notă de trecere la proba de limba și literatura română de la Bacalaureat vor acționa în instanță Ministerul Educației pentru obținerea de daune morale.

17 elevi maghiari dau în judecată Ministerul Educaţiei și cer subiecte diferite la BAC, la examenul de limba și literatura română, pentru minoritatea maghiară. Borboly Csaba susţine că învăţarea limbii române de către elevii maghiari este o problemă de sistem, care trebuie rezolvată de Ministerul Educaţiei, şi a anunţat că se intenţionează o acţiune în instanţă a elevilor care nu au reuşit să promoveze examenul de Bacalaureat din cauza rezultatelor slabe la proba de limba şi literatura română, transmite edupedu.ro.

Absolvenții aflați în această situație vor face acest lucru prin intermediul unui cabinet de avocatură.

„Consider că într-o societate normală prezenţa mea nu ar fi fost necesară și nu ar fi trebuit sa recurgem la acțiuni legale și la forța coercitivă a acestui sistem pentru a oferi unor copii dreptul constituțional la educație. Avem din luna mai 2023 o decizie definitivă a înaltei curți, care a constatat în mod evident și definitiv existența unei discriminări la acest nivel, în procesul de învățare a limbii române pentru copiii de etnie maghiară. O astfel de decizie ar fi trebui să fie urmată de măsuri la nivelul organelor abilitate prin care să se încerce rectificarea sau îmbunătățirea acestei situații. Având în vedere că premisele discriminării au fost constatate, se bucură de autoritatea de lucru judecat, următorul demers îl constituie intentarea unei acțiuni în justiție prin care vom obliga Ministerul Educației la plata unor daune morale”, a declarat Szikszai Tamas, avocatul care va reprezenta în instanță elevii afectați de rezultatele negative la examenul de limba și literatura română, pentru Ziar Harghita.

Demersul celor 17 elevi este momentan în faza premergătoare, iar avocatul acestora a precizat că dreptul la acțiune se prescrie în trei ani, estimându-se că vor fi parte a acțiunii în instanță și elevi care au susținut examenele în anii precedenți.

„Peste 90% dintre profesorii de limba şi literatură română au absolvit cel puţin un curs de formare, perfecţionare în ultimii doi ani şcolari. Deci facem tot posibilul ca şi profesorii să fie pregătiţi să facă faţă schimbărilor care intervin în sistemul de învăţământ”, a spus şi Demeter Levente, şeful ISJ Harghita.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.