Elevii și studenții vor primi, în sfârşit, banii pentru calculatoare!
Elevii și studenții vor primi în sfârşit banii pentru calculatoare. Este vorba despre 200 de euro, bani care ar fi trebuit să fie primiți în perioada 26 august – 6 septembrie, dar care au întârziat.
Programul “Euro 200” de acordare a unui ajutor financiar elevilor şi studenţilor în vederea achiziţionării de calculatoare continuă în acest an, bonurile de achiziţionare vor fi distribuite până pe 12 noiembrie, deşi cumpărarea propriu-zisă era stabilită în calendar între 02 septembrie – 16 octombrie.
- Eliberarea bonurilor valorice către beneficiari și achiziționarea de calculatoare: până în data de 12 noiembrie;
- Depunerea copiilor de pe facturi și de pe procesele-verbale de predare-primire de către elevi și studenți: până în data de 15 noiembrie;
- Depunerea de către operatorii economici a bonurilor valorice, a copiilor de pe facturi și de pe procesele-verbale de predare-primire spre decontare, la comisia județeană, respectiv la comisiile din instituțiile de învățământ superior; înregistrarea operatorilor economici pe portalul dedicat: până în data de 2 decembrie;
- Decontarea către operatorii economici: până în data de 15 decembrie;