A început procesul de renumărare a voturilor în primul tur al alegerilor prezidențiale!

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a declarat vineri că procesul de renumărare a voturilor exprimate în primul tur al alegerilor prezidenţiale a început, menţionând că speră ca în cursul zilei majoritatea judeţelor să termine operaţiunea şi că pot fi unele întârzieri în cazul judeţelor mari şi în zonele îndepărtate din străinătate.

„A început procesul în toate judeţele, astfel cum s-a organizat fiecare. Unii au început chiar de aseară renumărarea voturilor în unele judeţe. Altele au început în această dimineaţă, foarte devreme, astfel încât în prezent avem şi judeţe care au terminat operaţiunea de renumărare. Sper ca, până în cursul zilei de astăzi, marea majoritate a judeţelor să termine această operaţiune”, a precizat, pentru Agerpres, Toni Greblă.

El a apreciat că pot fi unele întârzieri în judeţele mari, fiind un număr mai mare de voturi, dar şi în unele secţii din străinătate, unde transportul este mai dificil.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.