Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, acuză: Aceeași rețetă expirată, alt ambalaj. Dar chiar cred ei că Nicușor Dan, cel care n-a reușit să repare nici măcar trotuarele din București, poate să repare România?
Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, ironizează posibila numire a lui Nicușor Dan ca „marele salvator” al României.
Potrivit lui Lulea, după ce și-au făcut praf toți candidații, strategii de carton ai sistemului au găsit vinovatul perfect: Elena Lasconi. „Sacrificăm pionul și scoatem regele din debara,” și-au zis ei,” punându-l pe Nicușor Dan să își lustruiască din nou imaginea de „mare salvator”, a punctat Lulea.
„Aceeași rețetă expirată, alt ambalaj. Dar chiar cred ei că Nicușor Dan, cel care n-a reușit să repare nici măcar trotuarele din București, poate să repare România? În ritmul ăsta, până și sistemul va avea nevoie de un sistem de salvare. Ce ziceți, îi mai ține figura sau le mai dă poporul o lecție? Că de pierdut, s-au specializat deja!”, a conchis liderul AUR.