161 de parlamentari AUR, SOS și POT au semnat pentru inițierea suspendării președintelui Iohannis!

Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunțat că inițiativa de suspendare a lui Klaus Iohannis este susţinută prin 161 de semnături de la parlamentarii POT, AUR, SOS. Semnăturile au fost depuse, joi, la Parlament, anunţă reprezentanții formațiunii.

„Tocmai ce am depus semnăturile la Secretariatul General al Senatului. POT a iniţiat acest demers pentru că România trebuie să-şi păstreze parcursul democratic. Klaus Iohannis este ilegitim în funcţie, a numit un Guvern ilegitim, care la rândul lui impune taxe şi măsuri abuzive” a transmis Anamaria Gavrilă, președinta Partidului Oamenilor Tineri.

Inițiativa de suspendare din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis este o iniţiativă a POT și susţine reluarea Turului 2 al alegerilor prezidenţiale, anulate de CCR.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.