Teatrul Masca devine accesibil pentru spectatorii Surzi: începând din martie, cel puțin o reprezentație pe lună se va juca cu traducere în limba semnelor române

În cadrul stagiunii 2024 -2025 #AiciSeViseazăLaSchimbare, Teatrul Masca face un pas firesc spre incluziune și lansează, alături de Fundația CODA „Farmecul tăcerii”, un program de accesibilizare pentru spectatorii surzi din București, alăturându-se inițiativei lansate de Teatrul de Stat din Constanța și Teatrul “Fani Tardini” din Galați.

Începem cu „Jurnal de România #AiciSeViseazăLaSchimbare”, concept și regie Carmen Lidia Vidu, un spectacol manifest, un spectacol confesiune, un spectacol despre istoria cu “i” mic și frământările colective care ne macină. Prima reprezentație accesibilizată va avea loc pe 1 martie 2025 de la ora 19.00 și va beneficia de interpretare în limba semnelor române. Accesul persoanelor surde este gratuit.

În România, comunitatea surzilor numără zeci de mii de persoane pentru care accesul la cultură este adesea limitat. Teatrul ca artă a întâlnirii și comunității poate sparge însă aceste bariere și ne poate aduce împreună. Masca #teatrudeschis înseamnă un teatru care aparține tuturor.

Aici nu doar se visează la schimbare, aici schimbarea chiar se întâmplă. Cred că accesibilizarea pentru diverse categorii de spectatori este una dintre misiunile noastre fundamentale ca instituție publică. Cultura poate aduce plus valoare ca factor de coeziune comunitară, iar noi la Masca ne propunem să creștem o comunitate de oameni și idei.” (Catinca Drăgănescu, manager interimar Teatrul Masca)

Pentru a face acest demers posibil, Teatrul Masca colaborează cu Fundația CODA „Farmecul tăcerii”, una dintre cele mai active organizații dedicate drepturilor și incluziunii persoanelor surde în România. Fundația lucrează constant pentru a crea oportunități egale în educație, artă și viața de zi cu zi, promovând accesibilitatea și respectul pentru diversitate.

Entuziasmul pe care l-am simțit din partea Teatrului Masca a provocat sentimentul de ACASĂ, pentru echipa noastră. Împreună vom reuși să schimbăm mentalități și să spargem barierele de comunicare și prejudecățile încă existente. În numele comunității Surde mulțumim pentru șansa la normalitate! Accesul la teatru în limba semnelor române reprezintă un pas semnificativ în egală măsură pentru toți spectatorii. Împreună suntem parte din SCHIMBARE.” (Lena Dermengiu, Președinte al Fundației CODA „Farmecul tăcerii”)

Proiectul face parte din viziunea mai amplă a Teatrului Masca: aceea de a deveni un teatru european în adevăratul sens al cuvântului, un spațiu al inovației, deschiderii și accesibilității. Teatrul nu trebuie doar să reflecte lumea din jur, ci și să o transforme. Accesibilizarea spectacolelor pentru persoanele surde este un pas firesc în acest sens, unul dintre multele pe care echipa de la Masca își propune să le facă pentru a redefini ce înseamnă un teatru contemporan. Un teatru al tuturor, pentru toți.

Reprezentațiile accesibilizate vor fi anunțate lunar pe site-ul www.masca.ro și pe paginile de social media ale Teatrului Masca.

Teatrul Masca este un punct de reper în lumea culturală a Bucureștiului și a României, cunoscut pentru abordarea sa neconvențională, pentru o preocupare pentru forme artistice alternative, teatru ecologic și artă contemporană. Cu o istorie de peste treizeci de ani, Teatrul Masca continuă să aducă arta teatrală mai aproape de comunitate, întotdeauna în căutare de modalități de a se reinventa și de a crea conexiuni autentice cu publicul său. În această stagiune, deviza Teatrului Masca este „Aici se visează la schimbare”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.