Alarmant: Papa Francisc a primit Sfânta Împărtășanie pe patul de spital!
Papa Francisc este foarte îngrijorat pentru starea sa de sănătate după ce a fost spitalizat cu bronșită severă. Acesta se grăbește să rezolve toate problemele înainte de „războiul” care se va da pentru succesiunea sa la Vatican, în contextul confilictului dintre pontif și vicepreședintele catolic al SUA, JD Vance, arată POLITICO.
Papa Francisc a fost internat la începutul lunii februarie într-o secție specială a Spitalului Gemelli din Roma cu o infecție respiratorie, fiind nevoit să-și anuleze o serie de apariții publice. Aceasta este cea mai recentă criză de sănătate a Suveranului Pontif, în vârstă de 88 de ani, căruia i-a fost extirpată o parte dintr-un plămân în tinerețe. Oficialii Sfântului Scaun au declarat că papa a primit ieri Sfânta Împărtășanie.
Potrivit unor persoane familiarizare cu starea Suveranului Pontif, Papa Francisc are dureri intenese și și-a exprimat temerile că nu va reuși să învingă boala de această dată. Duminică, medicii l-au neliniștit pe acesta interzicându-i să-și țină predica obișnuită de dimineață, Angelus, pe care a ratat-o de foarte puține ori, chiar și atunci când era spitalizat. Inițial, acesta s-ar fi împotrivit să meargă la spital, dar i s-a spus că riscă să moară dacă rămîne în camera sa de la Vatican.
Pe măsură ce starea sa de sănătate s-a deteriorat în ultima perioadă, Papa a trecut la finalizarea unor inițiative-cheie și la numirea unor figuri simpatizate în posturi importante, după un pontificat cu tentă progresistă.